SCANDAL: Bărbat dat afară din casa părinților! A fost nevoie de intervenţia Poliţiei

SCANDAL: Bărbat dat afară din casa părinților! A fost nevoie de intervenţia Poliţiei

Scandal într-o familie din orașul arădean Sebiș, unde a fost necesară intervenția poliției și emiterea unui ordin de protecție.

Un bărbat din Sebiș a fost scos afară din casă părinților de polițiști, pe numele acestuia fiind emisun ordin de protecție. Pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-a amenințat părinții cu bătaia, aceștia văzându-se nevoiți să apeleze la ajutorul Poliției.

„Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu de cinci zile pe numele unui bărbat de 45 de ani, din Sebiș, care, pe fondul consumului de alcool, și-a amenințat părinții cu acte de violență în imobilul în care domiciliază cu aceștia. Bărbatul a fost evacuat din locuință, fiind obligat să păstreze o distanță de 200 de metri făță de părinții săi. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Foto: Arhiva (rol ilustrativ)

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.