SCANDAL DE CORUPȚIE la nivel înalt în Ungaria: Oficial guvernamental, ARESTAT pentru luare de mită. O româncă, INTERMEDIAR

SCANDAL DE CORUPȚIE la nivel înalt în Ungaria: Oficial guvernamental, ARESTAT pentru luare de mită. O româncă, INTERMEDIAR

Poliţia ungară a arestat un ofițer din cadrul Biroului de Imigraţie şi Cetăţenie din Budapesta, suspectat de luare de mită în vederea eliberării ilegale de documente de imigrare.

Serviciile de Protecţie Naţională, care investighează corupţia guvernamentală, au analizat rapoarte ce îl suspectează pe oficialul guvernamental că a acordat, începând din vara anului trecut, cetăţenia ungară unor străini care nu îndeplineau criteriile, informează agenţia MTI.

Poliţia a acţionat sub acoperire și l-a arestat pe oficial la locul său de muncă dintr-un birou districtual, a precizat Akos Gergely Kovacs, un purtător de cuvânt al Parchetului din Budapesta. Suspectul a recunoscut că a primit mită sume cuprinse între 20.000 și 50.000 de forinţi per caz (64-161 de euro) pentru a trece cu vederea neajunsurile unui solicitant, de exemplu necunoaşterea limbii maghiare.

Poliția a reținut în acest caz și o româncă în vârstă de 36 de ani, care a acţionat ca intermediar.

Foto: hiroldal.hu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.