Scandal între proprietara unei case şi o echipă de muncitori. A fost necesară intervenţia jandarmilor!

Scandal între proprietara unei case şi o echipă de muncitori. A fost necesară intervenţia jandarmilor!

A fost necesară intervenţia jandarmilor pentru a aplana un conflict iscat între proprietara unei case şi nişte muncitori care efectuau lucrări la imobil. Femeia, în vârstă de 57 de ani, a apelat numărul de urgenţă 112 şi a reclamat faptul că muncitorii care efectuau o lucrare de reparaţie la jgheaburile acoperişului imobilului în care locuieşte nu au respectat înţelegerea făcută.

„Marţi, 29 iulie, în jurul orei 15,00, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj, la o adresă din zona centrală a municipiului Arad. Apelul a fost făcut de o femeie în vârstă de 57 de ani care a reclamat faptul că muncitorii care efectuau nişte lucrări la imobilul în care locuieşte nu respectă înţelegerea făcută”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.

Jandarmii i-au legitimat pe muncitorii găsiţi la respectiva adresă iar, după verificări, s-a stabilit că este vorba de patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 40 de ani, domiciliaţi în municipiul Arad. Aceştia nu au prezentat autorizaţie pentru prestarea de astfel de servicii şi nici documente legale de provenienţă pentru materialele pe care intenţionau să le monteze.

Drept urmare, cei patru au fost sancţionaţi contravenţional cu o amendă în valoare de 500 de lei fiecare iar materialele găsite asupra lor, respectiv 32 de jgheaburi şi burlane, au fost confiscate.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.