Scandalul cu Paxlovid din farmaciile germane. Procuratura investighează vânzarea pe sub mână a medicamentului anti-COVID, plătit de stat

Scandalul cu Paxlovid din farmaciile germane. Procuratura investighează vânzarea pe sub mână a medicamentului anti-COVID, plătit de stat

Ministerul german al Sănătății a formulat plângeri împotriva unor farmacii suspectate că au revândut ilegal medicamentul anti-COVID Paxlovid, care a fost plătit de stat. În februarie 2022, guvernul federal a achiziționat de la gigantul farmaceutic american Pfizer un milion de cutii de Paxlovid, punându-le gratuit la dispoziția farmaciilor, pentru bolnavii de COVID.

La începutul anului 2023, Ministerul Federal al Sănătății a descoperit că unele farmacii din Germania au comandat cantități enorm de mari de Paxlovid, în unele situații peste 1.000 de cutii, având suspiciuni că în realitate nu au existat atât de mulți pacienți care să cumpere Paxlovid într-o singură farmacie.

Constatarea a fost făcută și în urma unor discuții punctuale, cu farmaciști. Spre exemplu, un lanț responsabil de patru farmacii din Berlin a declarat presei germane: „În funcție de locația farmaciilor noastre, am livrat între cinci și 30 de pachete, pe tot parcursul anului 2022”. Situația a fost similară în 2023.

Anchete în toată Germania

Consilierul general al Ministerului Sănătății din Gerrmania a formulat plângeri împotriva mai multor farmacii cu comenzi mari, cu suspiciunea că acestea ar fi putut vinde ilegal medicamentul. Potrivit informațiilor WDR, NDR și Süddeutsche Zeitung, citate de Tagesschau.de, ministerul a făcut plângeri penale împotriva farmaciștilor la peste 25 de procuraturi din toată țara. În majoritatea acestor cazuri, investigațiile sunt încă în desfășurare.

În Bavaria, procuratura pentru fapte de corupție în sistemul de sănătate a percheziționat în luna ianuarie diferite farmacii din Bavaria Superioară, Franconia, Palatinatul Superior „Au vândut Paxlovid fără a ține seama de cerințele Ministerului Sănătății, prin urmare, l-au deturnat”, a declarat procurorul principal Matthias Held, la cererea televiziunilor WDR, NDR și a ziarului SZ.

La Berlin, procuratura a dispus percheziţionarea a şase farmacii. Una ar fi comandat 1.400 de pachete de Paxlovid, alta peste 1.800 de pachete. Anchetatorii spun că încă nu există nicio concluzie referitoare la destinația finală a medicamentelor sustrase. Purtătorul de cuvânt al Parchetului din Berlin estimează posibilele prejudicii din capitala Germaniei la trei milioane de euro.

La Frankfurt pe Main, o farmacie din centrul orașului ar fi comandat aproape 10.000 de pachete de Paxlovid. Investigațiile de la Frankfurt sunt încă în desfășurare și „nu se întrevede încă o încheiere a procedurii”, după cum a declarat Parchetul de acolo.

La Hamburg, procuratura a anunțat că îi anchetează pe doi proprietari de farmacii „suspectați de încălcarea legii medicamentelor”. În timp ce cercetările sunt încă în desfășurare în majoritatea cazurilor, parchetele din Darmstadt, Hanovra și Verden au întrerupt anchetele din lipsă de dovezi.

La Baden-Baden, în schimb, parchetul și-a finalizat deja ancheta și a adus acuzații împotriva unui farmacist, la finele anului trecut. Acuzația în acest caz este de corupție, combinată cu comerțul cu ridicata neautorizat. Se prezumă că farmacistul ar fi vândut în total 1.393 de pachete de Paxlovid „către persoane neidentificabile din străinătate”, după cum a anunțat procurorul responsabil.

Ancheta pare dificilă, cu greu se poate clarifica dacă medicamentele plătite de stat au fost revândute ilegal sau pur și simplu aruncate, după data de expirare, după cum susțin farmaciștii vizați. „Nu există nicio impunere, ca farmaciștii să documenteze în mod specific eliminarea pachetelor de Paxlovid”, a spus un anchetator.

Preț uriaș pentru un pachet de Paxlovid

Prețul pe care Germania l-a plătit către Pfizer pentru un pachet de Paxlovid a fost până acum un secret bine păstrat. Investigațiile realizate de WDR, NDR și Süddeutsche Zeitung au arătat acum că guvernul federal a plătit aproximativ 650 de euro/pachet, adică un total de aproximativ 650 de milioane de euro. Nici gigantul farmaceutic, nici Ministerul Sănătății nu vor să comenteze prețul, invocând clauze de confidențialitate.

La cerere, ministerul a declarat, pur și simplu, că 560.000 de pachete au fost livrate farmaciilor de către angrosiști. Din lipsă de date concrete, nu se știe câte pachete au ajuns efectiv la pacienți.

Cifrele de la Oficiul Federal pentru Securitate Socială (BAS) oferă însă o indicație în acest sens. Pentru fiecare pachet prescris, angrosiştii, farmaciştii şi medicii pot percepe un total de cca 60 de euro, pe care BAS-ul îi rambursează. Oficiul Federal va fi plătit peste 18 milioane de euro pentru aceasta, până la sfârșitul lui 2023. De aici se poate estima că ar fi putut fi date în jur de 300.000 de pachete.

De la mijlocul lunii ianuarie, compania farmaceutică americană Pfizer își începe vânzările directe de Paxlovid, în Germania, iar companiile de asigurări de sănătate preiau plata. Aceasta înseamnă că, în viitor, nu guvernul federal va mai fi cel care va plăti pentru medicament, ci companiile de asigurări de sănătate – care vor trebui acum să cheltuiască mult mai mult. Potrivit Asociației Federale de Asigurări de Sănătate, AOK, medicamentul va costa acum 1.149,19 euro/pachet, atunci când este vândut în farmacii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Pfizer, Carolin Crocket, „prețul reflectă rezultatul negocierilor privind rambursarea sumei cu Asociația Națională a Fondurilor Statutare de Asigurări de Sănătate. În plus, a spus Pfizer pentru mass-media germană, prețul convenit „depinde întotdeauna de condițiile de pe piața respectivă”.

Cumpărat și irosit

Paxlovid este conceput pentru a reduce probabilitatea unei spitalizări pentru Covid-19. După ce s-au infectat cu coronavirus, cancelarul Olaf Scholz a luat tablete Paxlovid, la fel ca ministrul de Finanțe, Christian Lindner și ministrul Sănătății, Karl Lauterbach. Oarecum, prin exemplul lor făcut public, aceștia au funcționat ca agenți de marketing pentru produsul decontat de stat.

Iată ce scria, luna trecută, și publicația Irish Times, despre irosirea banilor publici în Europa, pentru un medicament neutilizat la parametrii așteptați, iar apoi expirat: „Medicamentele antivirale Pfizer pentru Covid-19 procurate în Europa în valoare de peste un miliard de dolari au fost irosite, deoarece controalele stricte asupra cui poate primi medicamentul au lăsat milioane de doze neutilizate, înainte de data expirării. Paxlovid – conceput pentru a fi administrat pacienților la scurt timp după testul pozitiv pentru virus – a fost mult mai ușor de obținut în Statele Unite decât în Europa, unde accesul a fost adesea restricționat persoanelor în vârstă, sau persoanelor cu risc ridicat de a dezvolta Covid sever. Datele grupului de analiză Airfinity arată că țările europene, inclusiv Marea Britanie, Franța, Spania și Italia ar fi putut face medicamentul mai accesibil, fără a consuma proviziile, deoarece peste 1,5 milioane de cure de cinci zile cu pilulă, în valoare de aproximativ 1,1 miliarde de dolari (1 miliard de euro), au expirat, deși datele de utilizare au fost prelungite cu șase până la 12 luni”.

Până la sfârșitul lunii februarie 2024, aproximativ 3,1 milioane de pachete urmează să expire, împingând costurile pentru sistemele de sănătate europene la aproximativ 2,2 miliarde de dolari (2 miliarde de euro), potrivit Airfinity. Datele nu includ contracte care au fost la nivelul UE.

Foto: Dreamstime.com

Notă: Articolul a apărut și în HotNews.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.