SCANDALUL de la Atletico, episodul II: DINCOLO DE CORTINA de lapte şi miere (GALERIE FOTO)

SCANDALUL de la Atletico, episodul II: DINCOLO DE CORTINA de lapte şi miere (GALERIE FOTO)

V-am prezentat, zilele trecute, un episod tumultos din viaţa clubului Atletico Arad, în care şase copii care doreau să plece la alt club erau ţinuţi blocaţi în pofida regulilor UEFA.  Aşa cum am promis, continuăm cu partea a doua a acestui scandal. Unul în care părinţii celor şase copii implicaţi vor încerca să explice cum s-a ajuns la această situaţie, dar şi ce s-a petrecut pe parcursul celor trei sau patru ani de zile, perioadă în care copiii au făcut parte din clubul Atletico.

De ce Atletico de la bun început?
Angi Adamcsik: „Erau doar două opţiuni în oraş, acest club sau UTA. Toată lumea vorbea în termeni laudativi despre Atletico, despre antrenori, despre jucători, despre posibilitatea de a se face performanţă. La UTA, din păcate, lipseau multe aspecte importante, nu era ce trebuia să fie. Aşadar, ne-am dus la Atletico, iar domnul Meszar a insistat ca toţi copii din generaţia 2003 să facă parte din aceeaşi clasă la şcoală. Ne-a promis că el le va pune la dispoziţie acestora un microbus, ca de fiecare dată după ce cursurile se termină, ei să fie preluaţi şi duşi la antrenamente. Aceste lucru s-a întâmplat o singură dată, în rest noi am fost nevoiţi să alergăm, să ne împărţim, să putem lua copiii de la şcoală şi să îi ducem la antrenamente.“

Toate condiţiile necesare, asigurate doar de părinţi!
Nicoleta Petrean: „Am crezut că având această reputaţie, de club foarte serios, Atletico are şi condiţii de pregătire pe măsura renumelui. Încă de la început ni s-a spus că trebuie să plătim o taxă lunară de 60 de lei, taxă pe care am plătit-o pentru ani la rând, dar pentru care nu am primit nici măcar o chitanţă! Copiii erau duşi pentru antrenamente la Hala Atletico, o hală total insalubră. Lumina este foarte slabă, becurile stau agăţate de nişte fire care sunt pe punctual de a se rupe şi a cădea în capul copiilor. Igrasia este la ea acasă, toţi pereţii fiind acoperiţi în ea. Toaletele sunt aşezate lângă duşuri, mirosul este insuportabil, iar apă caldă la duşuri nu există. Nu poţi să ţii copiii să facă acolo antrenamente! Astfel că, în fiecare săptămână plăteam noi închirierea unei săli pentru a putea să facem antrenamente în condiţii normale. După aceea, în fiecare an, trebuia să plătim integral echipamentul de joc de vară şi de iarnă. Pentru doar o geacă plăteam undeva în jur de 78 de euro! Costul total ajungea în jurul sumei de 200 – 300 de euro, bineînţeles, fără chitanţă. Niciodată nu am primit echipament gratuit de la club! Şi, bineînţeles, că echipamentul era marca Saller, acolo unde domnul Meszar are un interes personal. În iarna anului 2014, după ce s-a demarat scandalul acesta, Atletico a oferit un rând de echipamente gratuit, asta pentru a încerca să diminueze supărarea părinţilor.“

Cantonamentele şi taxele pentru turnee, plătite tot de părinţi!
Victor Melniciuc: „Indiferent că era un turneu oficial sau amical, noi trebuia să achităm şi taxa de înscriere. Nu era ca şi când noi am fi spus că vrem să participăm la toate turneele. Pur şi simplu, copiii erau anunţaţi că vor merge la o competiţie, dar că trebuie să plătească o anumită sumă. La fel am făcut şi cu cantonamentele la Moneasa, achitate tot din buzunarul nostru. Practic, clubul Atletico nu ne-a oferit decât cadrul de organizare şi atât. Echipamentele necesare pentru antrenamente tot noi le-am plătit. De multe ori mergeam la turnee şi nu aveam nici măcar mingi cu noi, trebuia să le cumpărăm. E adevărat, doar transportul de câteva ori a fost plătit de domnul Meszar. Însă tot dânsul ne-a făcut o fază extrem de urâtă. Generaţia 2003 era în cantonament la Moneasa iar Meszar a spus că va trimite un microbus să îi preia şi să îi aducă la Arad. Copii au aşteptat o oră în frig iar acel mijloc de transport nu a mai ajuns. Ca norocul că am fost noi cu maşinile personale şi i-am îngrămădit în ele pentru a ajunge acasă. Toate aceste probleme de care am vorbit se întâmplă la toate generaţiile, nu doar la noi“.

Începutul scandalului dintre părinţi şi Atletico
Diana Melniciuc: „Lumea trebuie să înţeleagă, noi nu ne-am luat de nebuni să plecăm de la acest club. Pur şi simplu copiii şi-au dorit să îl urmeze pe domnul Norbert Josza. La început, toţi copiii acestei grupe şi-au dorit, mai puţin o persoană. După ce domnul Meszar a aflat acest lucru, a început să facă presiuni. A ameninţat părinţii că le va suspenda copiii pe doi ani de zile dacă nu se întorc la antrenamente, spunându-le că poate să facă acest lucru. Din punct de vedere regulamentar, nu are cum să o facă. Dar oamenii l-au crezut şi au preferat să continue antrenamentele la Atletico, chiar dacă copiii vor să plece. Noi însă vrem să facem totul pentru copiii noştri, pentru libertatea lor de exprimare. Nu se poate ca domnul Meszar să deţină ce e mai bine pentru ei. Deocamdată, noi suntem părinţi şi el – practic – nu e nimic în această ecuaţie, neavând funcţie oficială la Atletico. După ce am făcut acele cereri de transfer a încercat să ne dezbine, dând telefoane pe rând la fiecare şi încercând să ne învrăjbească“.

„Este incredibil ca în anul 2015 un om să ţină sclavi nişte copii!”
Angi Adamcsik: „Am avut multe discuţii cu el, fie în grup, fie particular. Ne-a spus că nu ne lasă să plecăm aşa uşor deoarece are o imagine la care trebuie să ţină. Nu se poate şti în Arad că de la Atletico pleacă fiecare când şi cum vrea. La un moment a afirmat că îşi doreşte ca aceşti copii să nu se mai antreneze nici măcar în parcuri, din cauza acestui scandal. Am încercat să discutăm cu dânsul cu frumosul, dar nu se poate. La ultima discuţie avută, cea în care a semnat acordurile de transfer, dar doar din 30.05.2015, a fost prezent în birou şi Codruţ Grădinaru, de la UTA Bătrâna Doamnă. Ne-a spus că nu înţelege de ce suntem atât de supărate, că oricum tot la UTA vom ajunge. Că să rămânem la Atletico, pentru că aşa vom ajunge la clubul său. I-am spus că nu ne interesează asta şi să nu participe la discuţie dacă nu ştie toate aspectele. Lui Narsesovici i s-a semnat cererea de transfer doar după ce doamna avocat s-a răstit la domnul Meszar. L-am întrebat după aceea, aceasta e modalitatea prin care obţinem ce vrem, dacă suntem mai vocali cu dânsul? Ne-a spus că pur şi simplu aceşti copii nu vor pleca în condiţiile pe care noi le vrem. Este incredibil ca în anul 2015 un om să ţină sclavi nişte copii! I-am spus că nu se gândeşte că are şi dânsul două fete care practică sportul şi că poate şi ele vor păţi la fel. El ne-a răspuns că acest lucru nu se va întâmpla niciodată, pentru că va avea el grijă ca ele să fie tratate mereu bine şi nu la fel ca şi ai noştri copii“.

„A dat vina pe antrenor”
Diana Melniciuc: „I-am spus că am plătit atâţia ani taxă lunară şi nu am primit nici o chitanţă. Ne-a spus că este problema noastră, pentru că noi am dat banii la antrenor iar acesta probabil nu i-a înregistrat la secretariat. Practic, a dat vina pe antrenor. Ne-a spus că nu înţelege de ce vrem să plecăm, deoarece clubul Atletico oferă cele mai bune condiţii din Vestul ţării. I-am spus să meargă mai des la Hala Atletico pentru a vedea condiţiile de acolo şi l-am provocat dacă are curajul să facă duş cu apă rece în acele locuri total insalubre. Ne-a spus că dacă vorbim aşa cu dânsul, el se ridică şi pleacă! I-am adus aminte şi de cantonamentele făcute pe banii noştri. A avut un răspuns halucinant, a spus că el nu ştie de nici un cantonament făcut de echipa noastră, el a crezut că băieţii se duc în excursie la Moneasa! Cât poate să mintă acest om, când cantonamentele erau trecute pe site-ul oficial, iar dânsul ne punea la dispoziţie transport? Să nu mai vorbim că am fost scoşi de pe site-ul oficial, toate pozele cu copiii noştri au dispărut!“

***

Aşadar, la Atletico Arad nu totul este „lapte şi miere”. Plăţile făcute de părinţi pentru săli de antrenament, taxe la concursuri, plata echipamentelor, a instrumentelor de la antrenamente sunt o practică comună la toate grupele. Doar că părinţii aveau – şi au încă – frică să vorbească deschis despre aceste lucruri. Pentru că se vehiculează ideea că Alexandru Meszar este un atotputernic în fotbalul arădean şi cel românesc şi nu e bine să îl deranjezi. Doar că acest lucru este eronat.

Nu este posibil să ţii copiii în condiţii mizere şi să te proclami clubul cu cele mai bune condiţii! Nu este posibil să ţii cu forţa şase copii, când un lucru este cert: regulamentele şi actele sunt de partea părinţilor!

De remarcat, că în susţinerea celor afirmate unul dintre părinţi copiilor în cauză ne-a trimis fotografii în care prezintă condiţiile de la vestiare. Vi le punem la dispoziţie şi aşteptăm, la fel ca şi data trecută, o poziţie oficială a clubului în acest caz. Reamintim că l-am sunat pe preşedintele Mihai Vida, care nu ne-a răspuns la telefon.

  1. unii nu au asa ceva acasa la dus ma refer si la buda inauntru si fac scandal.

    Raspunde
    • rusine sa le fie la cei din conducerea clubului ATLETICO ca face asa ceva copiilor,si baga in buzunar bani din sponsorizari
      un lucru sa sti si tigani ,din cociobele din checheci au mai bune conditi la baie ,au si apa calda si au si bideu sa asi spele curu
      rusine la domnu MESZAR

      Raspunde
  2. Deci asa condiții oferă atletico???? Nu pot sa cred

    Raspunde
  3. Ca sa nu mai vb.de conditiile de la terenul din Subcetate,unde se organizeaza cupa Cotta.Acolo toaletele sunt turcesti ti-e greata sa mergi la baie.

    Raspunde
  4. Oare de ce oficialii nu au o pozitie vis-a-vis de articole? Oare chiar nu au suflet…se pare ca sunt imuni la suferintele unor bieti copii. RUSINE ATLETICO ARAD

    Raspunde
  5. De ce vreti sa denigrati clubul Atletico?Ani de zile au fost bune conditiile,dar de cand a plecat Norbi (care v-a luat banii lunar ptr.cotizatie.echipament ,baza materiala,etc),va bate-ti joc de club.Cand erati suporteri inflacarati ai Atletico(sau doar al lui Norbi )era bine.Pacat ca sunteti unii niste parinti iresponsabili,care v-ati imprietenit prea mult cu antrenorul(chefuri ,revelioane,zile onomastice ,etc).Asa ca nu vb de cei care au ramas la club ca sunt „cei care nu au coloana vertebrala”.Tind sa cred ca voi sunteti care a-ti fost cu morcovul in cur ,ca copii vostri ,daca se schimba antrenorul nu vor mai fi titulari.Se stie ca doar nepotul sau era „cel mai tare din parcare’.Pacat de copii,ca sunt unii dintre ei foarte talentati,dar au parinti…(ma abtin).Sau atasat mai mult parintii de antrenor decat copii.Dar inca nu il cunosc pe sarpele de Norbi(sau il cunosc si sunt au anumite interese).

    Raspunde
  6. Diana Melniciuc: „I-am spus că am plătit atâţia ani taxă lunară şi nu am primit nici o chitanţă”.Pai v-a prostit Norbi ani de zile si a luat banii de pe voi.Dar voi il sustineti .Si urmeaza intrebarea”Cine sunt pupincuristi ,cei care au plecat cu Norbi sau cei care au ramas la clubul Atletico?

    Raspunde
    • raspuns pt.anonim 5 februarie, 2015, 10:59 am

      Pupincuristi??? Cei care sunt cu Meszar ,tinere !! Si lingai si botanisti..

      Raspunde
    • Voi nu ati platit taxa ? Voi sunteți „…..”. Noi si daca eram titulari si daca nu eram am ramas fideli omului care i-a învățat sa dea cu piciorul in minge. Rusine celor care pot spune asemenea cuvinte despre un om.

      Raspunde
    • Inainte de a afirma ceva ar fi bine sa va informati mai bine. Invidia si frustrarea va impinge sa spuneti aceste lucruri mizerabile despre un om care nu a facut altceva decat sa va antreneze copii( asa cum a stiut el mai bine). Daca nu ar fi fost competent nu ar fi avut o experienta de aproape 10 ani de antrenorat in spate. Prin acuzatiile care i le aduceti, cum sa banii din cotizatii ar fi ajuns in buzunarul lui Norbi, ATENTIE ,aici acuzati toti antrenorii clubului Atletico! Sau celelalte grupe au primit vreo chitanta pt taxe? Din cate stiu eu NU.
      Asadar stimate domn,frustrat, demonstrati ceea ce spuneti pt ca eu pot sa va demonstrez contrariul oricand prin nume clare si semnatura de depunerea banilor nu doar prin vorbe.
      Rusine sa va fie!

      Raspunde
  7. Pacat de copii ca ei spera ca vor (daca)ajunge fotbalisti(sunt anumiti copii care nu au nici o treaba cu fotbalul)dar parintii insista (ca sunt prieteni buni cu „asa zisul antrenor Norbi autointitulat Mourinho)si au fost titulari in fiecare meci (nepotelu sau)la care ii erau deja pregatite anumite trofee(jucatorul turneului)copiil fiind s-a dat de gol singur ca ii era deja dinaintea turneului pregatit trofeul.Rusineee.

    Raspunde
    • Rusine celor care pomenesc unii copii și îi adancesc in acest noroi. Tu nu ai oare copil? Gandesti? Nu! Dacă ai gândi nu ai afirma asa ceva.

      Raspunde
    • raspuns pt.anonim 5 februarie, 2015, 11:26 am

      Da ma ciumegule ,imi dau seama ca esti un parinte a unui copil ramas .Sper sa nu fi unul dintre cei care i-au spus antrenorului (Norbi) in fata ca tu vrei si nu concepi sa nu joace fiul tau titular(3 persoane).Sau poate fiul tau e unul din cei care nu veneu la antrenamente si in cantonamente si aveai pretentii sa fie titular (2 persoane).Daca vreti dam si nume ca vad ca incepi sa dai nume.Iar daca am stat atat timp la Atletico am stat pentru antrenor nu pentru club sau conditii.Iar cand a plecat Norbi am plecat si noi ca doar nu era sa stam cu Margi care ne-a spus in fata ca el nu a mai antrenat niciodata.Sau sa mai povestim despre copii care spun ca ei ar fi venit dar nu ii lasa parintii.Termina cu prostiile ca imi si dau seama cine esti

      Raspunde
    • Ba ,retard mintal ,discutam ,generalizam si tu te iei de copii..Nu ti-e rusine ma necioplitule sa te iei de copii ?? Papagal cu spoiler ce esti

      Raspunde
  8. Si pot sa aduc doar cuvinte de lauda noului antrenor Marginean Radu Leon care a reusit „in conditiile insalubre”,in doar dupa 3 luni (locul I la Cupa de Craciun in luna decembrie si locul II la Cupa Unirea )de a construi o echipa (nu doar grupulete)atat intre copii cat si intre parinti( FARA TAXE) .Cum se percepeau inainte .( prietenii stiu de ce) 😉

    Raspunde
    • raspuns pt.anonim 5 februarie, 2015, 11:03 am

      Bravoo..a castigat Champions League..spuneti ,multumesc frumos si sa-i pupati mana lui Dinu ,apoi sa lustruiti ghetele lui Catalin si Ahmed.

      Raspunde
    • Sti foarte bine ca taxele se predau la secretariatul clubului. Poti intreba secretara. Din 1.01.2014 acestea au fost scoase. Si in legatura cu ce a facut dl. Marginean in doar 3 luni te rog sa ti cont de faptul ca titulari in meciurilw castigate cu care va tot laudati au fost majoritatea copiii de la 2004 a lui Dinu Donca. Si ceilalti care au ramas la 2003 bravo lor. Vom vedea ce fac pwste un an cand antrenamentele lui Norbi nu vor mai avea efect asupra lor. Acum tot ceea ce au realizat in aceste 3 luni sunt datorita faptului ca au fost bine pregatiti de fostul antrenor. Si din punctul meu de vedere se va vedea cat sunt de bine pregatiti unii fata de altii in momentul in care copiii nostri vor fi lasati sa joace de catre patrinul vostru mare si tare si se vor intalni in neciuri cu copiii vostri. Nu uitati ca sunt doar niste copii, sunt impreuna in clasa si nu ar trebui alimentata aceasta ura. Mult succes in viitor pt. echipa 2003. LASATI COPIII sa joace fotbal acilo unde isi doresc.

      Raspunde
  9. Marginean a facut echipa (din rezerve )dupa cum spuneti voi dar a facut treaba Si bani vi-a luat Norbi Asta este si CIUMETII fac treaba felicitari MARGI .Restul este alta discutie adevarata sau NU

    Raspunde
    • raspuns pt.anonim 5 februarie, 2015, 10:39 am

      invata sa scrii corect si apoi mai vb.

      Raspunde
    • Inainte de a afirma ceva ar fi bine sa va informati mai bine. Invidia si frustrarea va impinge sa spuneti aceste lucruri mizerabile despre un om care nu a facut altceva decat sa va antreneze copii( asa cum a stiut el mai bine). Daca nu ar fi fost competent nu ar fi avut o experienta de aproape 10 ani de antrenorat in spate. Prin acuzatiile care i le aduceti, cum sa banii din cotizatii ar fi ajuns in buzunarul lui Norbi, ATENTIE ,aici acuzati toti antrenorii clubului Atletico! Sau celelalte grupe au primit vreo chitanta pt taxe? Din cate stiu eu NU.
      Asadar stimate domn,frustrat, demonstrati ceea ce spuneti pt ca eu pot sa va demonstrez contrariul oricand prin nume clare si semnatura de depunerea banilor nu doar prin vorbe.
      Rusine sa va fie!

      Raspunde
  10. raspuns pt.anonim 5 februarie, 2015, 11:07 am

    nu am,dar se vede ca limba romana e grea pt.unii.

    Raspunde
  11. ce legatura are una cu alta? Aici e vorba de faptul ca Meszar tine blocati 5 copii. Asta e scopul articolului. Si cine crede ca Norbi lua banii pt el e naiv rau dde tot. Orice leut incasat ajunge in buzunarul lui Soani.

    Raspunde
  12. Nu stiu de ce aruncam unii in altii cu noroi. Oare nu ar fi mult mai simplu sa lase copiii care vor sa plece? Sau dl Tibi nu va puteti lipsi de acesti copii? Ziceati ca sunteti cei mai buni si cei plecati sunt vai de mama lor…atunci nu inteleg de ce incearca clubul sa ii tina cu forta. Daca va uitati pe acordurile de transfer sunt semnate cu conditia sa ne prezentam la antrenamente cu sau fara voia copiilor. Oare chiar asa mare nevoie sa aiba echipa 2003 de noi cei plecati? Se pare ca totusi suntem cei mai buni din moment ce s-a cerut pentru noi suma de 30 000 lei. Asa ca d-le draga pune si tu o vorba buna sa va scapati de „lingaii lui Norbi”. Si asa sunteti de Liga 1. Asa ca nu aveti nevoie de copiii nostri.

    Raspunde
  13. Să vină procuraturaaaaa, la beci cu excrocii.

    Raspunde
  14. Mai un pic si vine DNA-ul si peste Ghita(Falca) si implicit si peste Soani , caci doar toata lumea stie ca Soani e sprijinit de Ghita si de aceea se crede buricul pamantului si mare mahar peste fotbalul aradean.

    Raspunde
  15. Stimati domni care aruncati cu jigniri la adresa d-nului Jozsa si care puneti la indoiala integritatea lui atat ca si om cat si ca si antrenor, va sfatuiesc sa nu va mai aruncati frustrarile de ratati asupra unor copii care NU AU NICIO VINA! Se pare ca nu sunteti in stare sa vedeti care este defapt scopul acestui articol! E vorba despre rapirea dreptului la libertate a unor copii a caror singura vina este ca ISI DORESC SA JOACE FOTBAL! La fel ca si copiii vostri, au acest drept si nu sunteti nici voi si nici d-nul Mezsar in masura sa judecati acest lucru!
    Ca sunt copii buni sau slabi, nu conteaza. Nu imi doresc sa intru in polemici pe acest subiect pt ca nu imi doresc sa ma cobor la acest nivel, insa vreau sa va amintesc ca ” nepotul” a muncit pentru acea echipa si si-a meritat pozitia de ” titular”. Acest lucru nu il spun eu ci testele pe care acesti copii sub conducerea d-nului Jozsa le-au dat. Acesti copii, care voi acum considerati ca au plecat de frica, au muncit si au fost prezenti la antrenament indiferent de situatie, nu au gasit tot felul de scuze penibile sa lipseasca, iar asta i-a facut sa isi merite locul in echipa. Aceasta munca a facut ca acesti copii nascuti, in 2004 si 2005, sa fie titulari in detrimentul „veteranilor” de 2003 nu nepotisemele cum acum, fara scrupule, afirmati!
    Asadar, pentru cateva minute incercati sa vedeti situatia din postura de parinte, care ar face orice pentru binele copilului lui. Pentru ca asta este ceea ce fac parintii acestor copii, lupta pentru drepturile copiilor lor!
    Rusine sa va fie pentru ca acum denigrati atat pe cel care v-a invatat copiii sa se lege la sireturi cat si pe copii care au indraznit sa aibe o alta parere. Asta inseamna ca sunteti niste oameni fara judecata de oameni maturi asa ca cum ar fi trebuit sa fiti! Exista liberul arbitru! Stiti ce inseamna asta?! Ca fiecare om are dreptul de a alege ce considera ca e bine pentru el, dar voi, in limitele voastre, nu sunteti capabili sa intelegeti asta!

    Raspunde
  16. Așa este. Noi niciodată nu am avut treaba nici cu copiii ramasi, nici cu părinții acestora și nici cu domnul lor antrenor. Au fost colegi ani de zile. Totul ține de caracter și de bunul simț. Noi vrem sa plecam! Atat! Poate o sa vreti si voi cândva! Atunci o sa dati piept cu „clubul” care nu stim exact cine este. Adica stim cine semnează și cine dicteaza.

    Raspunde
  17. Buna seara,
    As vrea sa vad cine are curajul de a se pronunta in nume propriu. Cine poate sa arunce astfel de vorbe goale la adresa mea fara sa se ascunda in spatele unui nume fals.
    Domnilor/ doamnelor, numele meu este Norbert Jozsa si daca cineva are sa imi reproseze ceva sa o faca cu numele sau sa ma sune,pt ca cu siguranta aveti nr meu.
    Afirmatii de acest tip sunt grave si eu nu pot si nu vreau sa le trec cu vederea.

    Raspunde
  18. ba tibi cine plm te crezi ? … macar il cunosti pe Norby … sau te bagi si tu in seama ca o pola… sa ma pis pe tn de pola bleaga ce esti ! mars la cacat ..

    Raspunde
  19. Felicitari ! Primaria Arad pentru finantarea fotbalului juvenil din fonduri publice nerambursabile (banii aradenilor) cu suma de 172.000 lei catre clubul Atletico platiti facute in perioada august-decembrie 2014 pe mai multe transe.

    Raspunde
  20. deveniti REALISTI 9 februarie, 2015, 11:00 am

    Prea mult orgoliu strica, pe de o parte Atletico a mai avut litigii cu LPS, etc pe tema copiiilor luati sau nelasa-ti sa plece si cu siguranta vor mai avea iar pe de alta parte cu tot respectul dar Norbi nu este inca un MARE antrenor de copiii nici pe plan local, se vorbeste prea mult despre el in aceasta ecuatie, problemele cu datul si luatul de bani o fac toti antrenorii de copii din motive REALE cotidiene si DELOC CONDAMNABILE, in schimb parintii care vor transferul copiilor dau posibilitatea creerii unui precedent respectiv daca antrenorul pleca dinnou ei vor muta iarasi copiii??? sau la eventuale promovari la alte grupe nu vor da curs , la juniori, seniori etc. nu joaca daca nu-i antreneaza acelasi antrenor??? ganditiva si la copiii luptele personale nu-i ajuta poate peste 2-3 ani renunta la sport dezgustati de astfel de situatii sau au pretentia sa se rezolve orice situatie care nu le convine. Este doar un punct de vedere neutru.

    Raspunde
    • hei !!!este vorba de sport si copiii sub 12 ani sunt vulnerabili ,nu cred ca vrea cineva un antrenor cu renume dar care nu stie cum sa stimuleze la munca un copil.sportul se face cu placere domnule -deveniti realisti-

      Raspunde
    • Da domnule REALIST ,daca antrenorul pleaca din nou si copilul spune,tata eu vreau sa merg cu Norbi,eu ascult de copil.In fond si la urma urmei pentru copilul meu fac orice.Pentru cine crezi ca ma duc in fiecare zi la servici ??? Nu pt tine nu pt mine ci o fac pentru el .Pentru el muncesc zi de zi si lupt daca trebuie cu oricine.PENTRU EL ,PENTRU COPILUL MEU !!!!!!!

      Raspunde
  21. Parinților (antrenor) cu regret va spun sunteți fără scăpare, va ofticați dacă cineva are alta părere de cât voi, vreți sa il apărați pe Norbi, sa aveți dreptate pt toate inepțiile voastre sunteți Deținătorii adevărului absolut deci sunteți exact ca si Meszar doar uitativa unul la celălalt, nu aveți șansa intr-o colectivitate, PĂCAT DE COPII nu le apărați interesul deși asta credeți voi.

    Raspunde
  22. Ce va place țigăneala 13 februarie, 2015, 4:36 pm

    mergeti la Capatos sa ca vedeți si la TV FRUSTRAȚILOR .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.