O importantă stradă din Arad a fost greu încercată în ultimii ani de lucrări care au vizat infrastructura. Şi lucrările continuă!
Primăria Municipiului Arad a anunţat că pe bulevardul Decebal au început lucrările de amenjare a spaţiului verde. „Începând de săptămâna aceasta a fost demarată operaţiunea de relocare a arborilor care sunt plantaţi acum pe această arteră din municipiu. Vorbim despre un număr de 67 salcâmi care urmează să fie replantaţi pe legătura rutieră Micălaca – Aradul Nou”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului Arad.
Potrivit oficialităţilor, graficul de lucrări „Refacere aliniament Bvd. Decebal” include: „Efectuarea gropilor pentru relocarea arborilor de-a lungul legăturii rutiere Micălaca – Aradul Nou, relocarea salcâmilor de pe Bvd. Decebal şi în paralel plantarea arborii ornamentali cu flori de talia a II-a, Catalpa Bignonioides. Primăria municipiului Arad a optat pentru acest tip de arbore întrucât prezintă avantajul că este uşor de întreţinut, iar la maturitate nu va constitui un pericol în caz de fenomene extreme”.
„În următoarele două săptămâni vor fi programate lucrări similare repetitive, având în vedere faptul că se vor reloca numai câte 5 arbori o dată.
După acest model, Primăria Arad intenţionează să reamenajeze şi alte spaţii verzi din municipiu, în special cele adiacente principalelor artere rutiere din oraş”, se mai arată în comunicat.
Informati-va mai bine inainte sa scrieti nu mai folositi copy paste de pe aradon sau ghidul aradean…sunt catalpa bungei….slabi mai sunteti