Consilierii judeţeni au aprobat, joi, proiectele de hotărâre privind coeficienții de ierarhizare pe baza cărora se calculează, din 1 iulie, salariile pentru funcţiile publice din administraţia judeţeană, potrivit noii legi a salarizării bugetare, în aparatul propriu cât și pentru personalul instituțiilor din subordinea Consiliului Județean, respectiv Direcţia Generală de Asistenţă Socială, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor şi Serviciul Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo.
Un alt proiect de hotărâre a vizat solicitarea de trecere din patrimoniul public al comunei Tîrnova în patrimoniul public al județului Arad, a Complexului statuar în aer liber – Platou Căsoaia precum și a terenului aferent. Consiliul Județean Arad intenționează punerea în valoare a parcului de sculptură în care se află amplasate un număr de 40 de lucrări de artă monumentală şi care constituie un punct de reper pentru cultura județului Arad. „Ne propunem includerea acestui complex în circuitul turistic al județului Arad”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean.
Punctele de pe ordinea de zi avizate de consilierii județeni au fost:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea conţinutului Procesului-verbal al şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Arad din data de 27 iunie 2017.
- Proiect de hotărâre pentru modificarea Regulamentului de funcţionare al Consiliului Judeţean Arad.
- Proiect de hotărâre privind modificarea componenţei Comisiei paritare pentru atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport public judeţean de persoane.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico-economici pentru realizarea investiţiei „RK acoperiş, consolidări structurale şi amenajări interioare ale unei părţi din clădirea situată în Arad, B-dul Revoluţiei nr. 81”.
- Proiect de hotărâre privind diminuarea valorii de inventar a patrimoniului public al judeţului Arad, la obiectivul de investiţie „Reabilitare instalaţie de încălzire” la Liceul Special „Sfânta Maria” Arad.
- Proiect de hotărâre privind trecerea imobilului situat în localitatea Vinga nr. 478 ap. A din domeniul public al judeţului Arad în domeniul public al comunei Vinga.
- Proiect de hotărâre privind solicitarea trecerii din patrimoniul public al comunei Târnova în patrimoniul public al judeţului Arad a Complexului statuar în aer liber – Platou Căsoaia şi a terenului aferent.
- Proiect de hotărâre privind diminuarea valorii obiectivelor de investiţii realizate în cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în judeţul Arad”.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea aderării Unităţii Administrativ-Teritoriale Judeţul Arad la Asociaţia „Grupul de Acţiune Locală Podgoria Miniş-Măderat”.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului cotizaţiei Consiliului Judeţean Arad pe anul 2017 la bugetul Grupului de Acţiune Locală „Lunca Mureşului de Jos”.
- Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Arad, începând cu data de 01.07.2017.
- Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, începând cu data de 01.07.2017.
- Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Arad, începând cu data de 01.07.2017.
- Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont Salvaspeo, începând cu data de 01.07.2017.
- Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Judeţean Arad nr.81/07.03.2017 privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Arad a cotei de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi a cotei de 20% din cote defalcate din impozitul pe venit pe anul 2017, precum şi a sumelor estimate pentru anii 2018-2020.
- Proiect de hotărâre pentru modificarea art.1 al Hotărârii Consiliului Judeţean Arad nr.100/16.03.2017 privind aprobarea utilizării excedentului bugetar al anilor precedenţi pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare în anul 2017.
- Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al Judeţului Arad pe anul 2017.
Proiecte de hotărâre introduse suplimentar pe ordinea de zi:
- Proiect de hotărâre pentru modificarea art. 2 al Hotărârii Consiliului Judeţean Arad nr. 58/28.02.2017 privind aprobarea contractării prestării serviciilor sociale pentru copii/tineri cu măsură de protecţie specială şi pentru persoane adulte cu dizabilităţi în cursul anului 2017.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea componenţei Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Arad.
- Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Judeţean Arad nr. 178/27.06.2017 privind aprobarea Profilului Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome Administraţia Zonei Libere Curtici-Arad.
- Diverse.
– Notă privind execuţia bugetului general de venituri şi cheltuieli al judeţului Arad la 30.06.2017;
– Raportul privind deplasarea în misiune oficială a dlui preşedinte Iustin Cionca, la Verona, în Italia, în perioada 28.06.-21.07.2017;
– Raportul de audit financiar nr. 884/06.06.2017 a Camerei de Conturi Arad;
– Decizia nr. 976/20.06.2017 a Camerei de Conturi Arad;
aveti grija sunt multi bugetari, care nu fac nimic orice crestere de salarii, va duce la cresteri de taxe si impozite, iar lumea incepe sa priceapa, iar la viitoarele alegeri nu veti mai fialesi