Secția ATI I a Spitalului Județean Arad reintră în circuitul medical

Secția ATI I a Spitalului Județean Arad reintră în circuitul medical

Secția Clinică Anestezie și Terapie Intensivă I reintră în circuitul medical.

În ultimele luni, în saloanele secției s-au desfășurat lucrări de reparații generale și de refacere a rețelelor de electricitate și de gaze medicale, în vederea creșterii siguranței pacienților și a personalului medical. Valoarea totală a investiției se ridică la 428.000 de lei, din care 216.000 de lei au costat consolele de gaze medicale, care au fost primite, cu titlu de donație, de la S.C. Holcim (România) S.A. 

„Am reușit să finalizăm lucrările de reabilitare a Secției Clinice Anestezie și Terapie Intensivă I, care au presupus inclusiv refacerea rețelelor de distribuție de gaze medicale și electricitate, cu montarea de detectoare de oxigen și sisteme de alarmare în caz de incendiu, deosebit de importante pentru desfășurarea activității medicale în condiții de maximă siguranță. Mulțumesc societății S.C. Holcim (România) S.A., pentru sprijinul acordat, constând în 14 console pentru gaze medicale, în valoare de 216.000 de lei, care asigură necesarul pentru 20 de paturi de terapie intensivă.  De asemenea, mulțumesc societăților cu care colaborăm, pe partea de reparații curente, fluide medicale, respectiv de instalații electrice, care ne-au asigurat, cu titlu de donație, proiectele necesare în vederea realizării instalațiilor din cadrul secției. Mulțumesc întregii echipe a Secției Clinice ATI I care a depus eforturi susținute pentru ca în cel mai scurt timp, de la finalizarea lucrărilor, să se poată relua activitatea medicală. În paralel cu aceste lucrări, săptămâna aceasta s-a finalizat izolația la acoperișul clădirii centrale a spitalului, se lucrează la acoperișul Secției Clinice Neonatologie, iar în scurt timp se va reloca Secția Clinică Psihiatrie în clădirea din strada Ștefan Cicio Pop, pe perioada lucrărilor la clădirea din strada Octavian Goga”, a explicat ec. Florina Ionescu, manager SCJU Arad.

„Mă bucur că Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad are astăzi o secție modernă, dotată și reabilitată corespunzător standardelor în vigoare. Este vorba despre cea mai mare secție de terapie intensivă din județ, aici fiind îngrijiți pacienții aflați în stare critică dar și pacienții care au nevoie de terapie post-operatoriu. Colegii mei vor fi prezenți zilele următoare la spital, în vederea acordării avizului epidemiologic pentru reintroducerea Secției Clinice Anestezie și Terapie Intensivă I în circuitul medical”, a precizat directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, dr. Geanina Potolia

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.