Senatorul Mihai Fifor lansează un manifest de unitate şi reconstrucţie a PSD Arad

Senatorul Mihai Fifor lansează un manifest de unitate şi reconstrucţie a PSD Arad

Senatorul social-democrat arădean, Mihai Fifor, lansează un manifest de unitate şi reconstrucţie a PSD Arad, în care cere revenirea la principii şi valori definitorii, valenţe esenţiale pentru renaşterea filialei arădene.

„În câteva zile, PSD Arad are de dat proba maturității sale politice. Ca în orice organizație, politică sau nu, competiția reprezintă resortul ce dă dinamica dezvoltării organizației în sine. PSD Arad va trebui să arate că, după 10 ani marcați de lipsa competiției interne sau de pseudo-competiții, poate, cu înțelepciune, pragmatism și maturitate, să își aleagă drumul pentru viitorii ani. Numai de noi depinde dacă vom vrea să alegem schimbarea menită să aducă o nouă viziune și să dea o nouă dimensiune modului de a face politică social-democrată la Arad, cu și pentru cetățeni. Sau, vom alege, în continuare, să rămânem închistați într-o structura autocrată, devenită tot mai închisă și mai absentă din viață publică, dominată de interese personale mărunte, care sufocă orice posibilitate de a redeveni ofertanți în piață politică arădeană. De noi depinde drumul pe care vom alege să mergem pe 7 februarie. Numai de noi. Eu unul vă chem alături de mine și vă îndemn să luptăm pentru schimbare, pentru revenirea la performanță, valori autentice, spirit de echipa, meritocrație, onestitate și integritate, toate elemente definitorii pentru reconstrucția PSD Arad”, spune Mihai Fifor, senator al PSD Arad.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.