Senatorul PSD Mihai Fifor va deschide un cabinet parlamentar la Arad

Senatorul PSD Mihai Fifor va deschide un cabinet parlamentar la Arad

Senatorul de Arad Mihai Fifor, liderul grupului PSD din Senatul României, va inaugura în cursul săptămânii viitoare un cabinet parlamentar în oraşul nostru, pentru a putea fi mai aproape de arădeni şi de problemele lor specifice.

„În noiembrie 2014, am fost coordonator al zonei și am lucrat la Arad, alături de colegul meu deputatul Dorel Căprar, preşedintele organizaţiei judeţene, cu o echipă tânără, dornică să facă politică şi convinsă că aceasta poate fi şi curată, bazată pe dorinţa de a face ceva şi nu pe interese personale. Mă simt legat sentimental de Arad şi datorită faptului că tatăl meu este arădean iar o parte a familiei mele locuieşte încă în oraşul de pe Mureş”, a declarat Mihai Fifor.

„Aradul este al cetăţenilor, nu este moşia primarului Falcă, iar pactul nostru politic şi social, legătura noastră de suflet este cu locuitorii municipiului. Am constatat că oamenii se lovesc de dificultăţi comune legate de infrastructură, organizare, proceduri administrative, elemente care odată cunoscute, centralizate şi analizate pot face obiectul unor iniţiative legislative în Parlamentul României. Am toată deschiderea pentru a asculta şi analiza iar apoi, alături de colegii mei, voi încerca, în cadrul prevăzut de lege, să pun în practică ideile şi aspiraţiile comunităţii locale”, a mai spus senatorul Mihai Fifor.

  1. pe bune?asta e senator de arad?na ca asta nu am stiut.cred ca nu am pierdut nimic

    Raspunde
  2. Foarte bine. Este un băiat cu care se poate discuta.

    Raspunde
    • Discuta tu cu tot neamul tau! Ce-l intereseaza,pe acest oltean mediocru,de Arad? Ca parlamentar de Arad a facut ceva si noi nu stim,doar tu? Un politruc,un parvenit,o jigodie nu doar pt.Arad dar si pt.Dolj! Esti aradean cu certificat de nastere prin sud, de sti ca”se poate discuta,este un baiat bun”…sau esti un lingau rosu? ps.Invata,”analistule”,cand faci comentarii,sa vii cu argumente,cu logica nu sa fii un postac lovit de sindromul prostiei!

      Raspunde
  3. Eu am discutat cu el în perioada în care a fost în Arad. Și apoi impresia ta nu mă interesează, fiindcă ea reflectă a atitudine de idiot. Așa cum erau toți cei care din motive aiurea, considerau oamenii buni de gazare sau de împușcare.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.