Serviciul de Ambulanţă Judeţean Arad, între bilanţul pe anul trecut şi perspectivele pentru 2015

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Arad, între bilanţul pe anul trecut şi perspectivele pentru 2015

Conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Arad a prezentat într-o conferinţă de presă bilanţul activitătii pe anul trecut, precum şi principalele obiective pentru anul în curs. Aşa cum a ţinut să remarce şi dr. Maria Nicoară, managerul general al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad, obiectivele pentru 2015 au fost stabilite în funcţie de bugetul alocat instituţiei.

„Am încheiat anul 2014 cu satisfacţia că am reuşit, în luna decembrie, suplimentarea personalului instituţiei prin organizarea unor concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, obiectiv necesar pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale de urgenţă. De asemenea întreg personalul care a îndeplinit condiţiile de promovare în conformitate cu prevederile legale a fost promovat”, a precizat, din capul locului, managerul general al SAJ Arad.

„Ca obiective pentru 2015 avem în vedere continuarea reînnoirii parcului auto şi perfecţionarea profesională a întregului personal, pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor de sănătate furnizate de unitatea noastră. Menţionez, de asemenea, că bugetul instituţiei noastre pentru anul curent a fost majorat cu 100.000 de lei”, a declarat dr. Maria Nicoară.

Potrivit acesteia, deoarece se simtea nevoia unei înnoiri a parcului auto al staţiei de salvare a solicitat Ministerului Sănătăţii nouă autosanitare pentru judeţul Arad. Solicitarea şi-a atins scopul: „Trei ambulanţe moderne au ajuns deja la Arad, urmând ca în cursul anului să sosească şi celelalte”, a menţionat managerul general al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad.

În anul 2014, compartimentul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad a avut 68.405 de intervenţii, dintre care 49.201 au fost cazuri de urgenţă. Din totalul intervenţiilor de urgenţă, 12.991 au fost efectuate de medici (26,41%).

De remarcat, că potrivit bilanţului pe anul trecut, echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad au intervenit în 211 de cazuri de stop cardio-respirator, în 20 de cazuri pacienţii fiind resuscitaţi. De asemenea, s-a intervenit în cazul a 2938 de pacienţi cu traumatisme, în cazul a 600 de pacienţi care au suferit accidente rutiere, la 842 de pacienţi care au suferit accdidente vascular cerebrale şi în 287 de cazuri de infarct miocardic.

  1. Nu se lauda onor conducerea ambulantei cu controlul efectuat zilele trecute de Ministerul Sanatatii ??? Asa multe au facut si asa bine merge ca a si venit control !!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.