Lumea începe să se schimbe, iar timpul nu mai înseamnă bani, ci echilibrul nostru atât pe plan interior, cât şi pe plan exterior, a devenit prioritar. În fapt, în noua configuraţie socială, viitorul este câştigat nu de cei care au mai mulţi bani, ci de cei care vor deţine echilibrul, este de părere psihologul Alexandru Pleşea.
Mai mult decât atât, specialistul afirmă că rapiditatea informațiilor, puterea cunoașterii și capacitățile omului încep din ce in ce mai repede, să fie strâns legate, iar în acest contextul, pentru o alegere corectă şi precisă între informaţii, este nevoie de echilibru. „Toate formele de business, relații, prietenii, colaborări devin împlinitoare dacă partenerii sunt echilibrați mental, și mai ales emoțional. Nimeni nu mai face afaceri, sau nu mai are relații cu oameni agitați, dezechilibrați, neatenți, pierduți, sau prea emoționali, de se stresează din orice. Coloana vertebrală este metafora dorită”, declară psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.
În opinia acestuia, echilibrul în viaţa noastră apare atunci când reuşim să optimizăm trei funcţii, şi anume:
- Pentru a ne echilibra mintea, avem nevoie de concentrare, non-identificare, vigilență, decizie, raport, scală, memorare şi rapiditate.
- Pentru a ne echilibra emoţiile, avem nevoie de înțelegere, transformare, pozitivitate, non-negativitate, entuziasm şi empatie.
- Pentru a ne echilibra trupul, avem nevoie de nutriție, însănătoșirea și energia organelor, efort fizic susținut şi suplețe.
Aceste funcţii pot fi optimizate dacă vom urmă 5 paşi simpli, pe care ni-i recomandă specialistul:
- Voința continuă pentru un scop sau altul
- Starea de prezență, clipa simțită sau trăită Aici și Acum
- Pozitivitatea intențională, efortul spre a face bine
- Admirație pentru natură, faună, floră, cosmos
- Starea de smerenie, pentru tot ce este în jur
Cunoscutul psiholog Alexandru Pleşea va susţine, în luna iulie, în 7 oraşe din România, o serie de conferinţe pentru echilibrarea celor 3 funcții, în care va detalia cei 5 paşi necesari pentru a aduce echilibrul în viaţa noastră, sub orice formă a ei: viaţa amoroasă, viaţa de familie, business, parteneriat, relaţia angajator-angajat etc.
Lasă un comentariu