Situația este GRAVĂ, iar pasagerii sunt puși în PERICOL! De ce fac transportatorii GREVĂ

Situația este GRAVĂ, iar pasagerii sunt puși în PERICOL! De ce fac transportatorii GREVĂ

Mii de persoane care lucrează în domeniul transporturilor vor organiza un protest la nivel național. Greva va avea loc în data de 22 februarie.

Un număr de aproape 5000 de patroni și angajați vor ieși în stradă, în Piața Victoriei și în mai multe orașe din țară, din cauza situației transportului ilegal practicat de persoane fizice, care a luat amploare.

„Fenomenul transportului neautorizat, practicat de persoane fizice din România, a luat amploare şi s-a dezvoltat în ultimii 10 ani, atât la nivel local, naţional cât şi internaţional, pe fondul gravelor probleme legislative şi operaţionale cu care se confruntă transportul rutier de pasageri. Politicienii şi autorităţile publice locale şi centrale sunt factori direct responsabili pentru dezvoltarea acestui fenomen, unic la nivelul Uniunii Europene, iar opinia publică este de multe ori indusă în eroare de sintagme de tipul «microbuz de transport pasageri», fără să înţeleagă faptul că aceste autovehicule au suferit modificări tehnice neconforme, nu intră în categoria autovehiculelor de transport pasageri fabricate şi omologate în acest scop şi nu beneficiază de verificări periodice specifice în unităţi teritoriale aparţinând Registrului Auto Roman, verificări ce ar trebui să urmărească atât starea tehnică cât şi respectarea gradului de confort şi siguranţă al pasagerilor, spun reprezentanții Federației Operatorilor Români de Transport (FORT).

Această practică poate avea urmări tragice, viața pasagerilor fiind pusă în pericol. Spre exemplu, FORT informează că reţeaua de transport internaţional ilegal numără peste 2000 de astfel de autovehicule, unele înmatriculate în Bulgaria având o stare tehnică necorespunzătoare, sute mii de km la bord şi şoferi care dorm maximum 20 de ore/săptămână, ceea ce este alarmant.

Protestatarii susțin că pentru a se lua măsuri, este nevoie de modificarea unui singur articol din legislația națională.

Foto: arhivă (rol ilustrativ)

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.