Șoferii și comercianții de la Festivalul Berii, în vizorul polițiștilor locali (FOTO)

Șoferii și comercianții de la Festivalul Berii, în vizorul polițiștilor locali (FOTO)

Poliţiştii locali arădeni s-au asigurat că Festivalul Berii, eveniment organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad în weekendul 4-6 mai 2018, se desfăşoară în cele mai bune condiţii, fără a se înregistra incidente sau accidente.

Echipajele din cadrul Serviciilor de Ordine Publică, Serviciului Circulație Rutieră și Biroului de Activitate şi Control Comercial au fost prezente la toate manifestările desfășurate pe parcursul celor trei zile de festival, fiind concentrate, în zonele de interes public, informează Primăria.

Conducerea Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad a stabilit suplimentarea măsurile pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, fluidizării traficului pietonal și rutier, pentru prevenirea actelor de comerț ilicit și protecției mediului.

 „În cele trei zile de Festivalul Berii am dispus ca 30 de poliţişti locali să fie prezenţi în zona Parcului Eminescu. Ne-am concentrat atenţia atât pe dirijarea traficului pentru evitarea blocajele în trafic, dar am fost cu ochii şi pe cei care comercializau produse alimentare. Prioritatea noastră a fost ca arădenii să se simtă în siguranţă, din toate punctele de vedere”, a declarat directorul Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad, Florian Barna.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.