Soliștii Bogdan Alexandru Costache și Florin Gherghel, într-un concert fascinant, sub bagheta maestrului Peter Oschanitzky

Soliștii Bogdan Alexandru Costache și Florin Gherghel, într-un concert fascinant, sub bagheta maestrului Peter Oschanitzky

Un minimedalion Pablo de Sarasate poate fi generatorul uneia dintre cele mai fascinante tematici abordabile pe scena de concert, o seară dedicată integral muzicii iberice şi caracteristicilor ei  cele mai spectaculoase. O memorabilă colecţie de dansuri spaniole, cuprinse în partituri de mare carieră, constituie un nou moment de referinţă pentru calendarul orchestrei simfonice, ajuns în cea de a treia săptămână a lunii ianuarie la un catalog  repertorial fascinant.

Unele dintre cele mai celebre partituri ale secolului al XIX-lea spaniol vor putea fi audiate în interpretarea violoniştilor Bogdan Alexandru Costache şi Florin Gherghel, în prima parte a serii de 19 ianuarie 2017, la ora 19, în sala Cercului Militar de pe B-dul Decebal nr.19: Fantezia Carmen op.25, Navarra  pentru două viori op.33 şi  Dansurile nr.5 şi 6 din colecţia op.23 – Playera şi Zapateado  – de Pablo de Sarasate. Scrise de un virtuoz a cărui tehnică depăşea cu mult literatura violonistică a timpului, partiturile demonstrează o etalare extraordinară  de dexterităţi şi senzaţionalele abilităţi ale aceluia care a fost cotat  în secolul al XIX-lea, egalul lui Niccolo  Paganini sau Henryk Wieniawsky. Considerate astăzi  numere de competiţie, compoziţiile lui Sarasate abundă în provocări tehnice, caracterul muzicii sale variind de la liric la pasional, de la tandreţe la fervoare.

Seara de 19 ianuarie 2017 este deopotrivă o seară a virtuozităţii instrumentale şi orchestrale, performanţă gestionată la modul impecabil de invitatul principal al evenimentului, Peter Oschanitzky, dirijorul care a îmbinat la modul superlativ în cariera sa reuşitele simfonice dar şi succesele pe scene de operă şi balet. Este rolul distinsului invitat să gireze după pauză versiunile  unor pagini orchestrale de mare efect,  Intermedio din La Boda de Luis Alonso de Jeronimo Gimenez, cea mai celebră zarzuelă din toate timpurile şi Capriciul spaniol op.34 de Nikolai Rimski – Korsakov, una dintre cele mai fantastice şi pline de virtuozitate partituri ale literaturii orchestrale mondiale.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.