SONDAJ/ Care dintre cele două universităţi, UAV şi UVVG, vi se pare a fi mai reprezentativă pentru Arad? (REEDITARE)

SONDAJ/ Care dintre cele două universităţi, UAV şi UVVG, vi se pare a fi mai reprezentativă pentru Arad? (REEDITARE)

Aradul are două universităţi, una de stat şi una privată. Ambele poartă numele unor iluştri înaintaşi. Cea de stat este Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) iar cea privată este Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG).

Competiţia dintre ele, bine întreţinută de orgoliile „de la vârf”, este acerbă.

Ambele îşi doresc să fie „vioara întâi” în urbe şi fac eforturi, de ani de zile, pentru a-şi adjudeca respectiva poziţie care, între noi fie vorba, este una relativă.

Totuşi, nimeni nu le-a cerut vreodată părerea arădenilor. Acesta este şi motivul pentru care am lansat acest sondaj de opinie.

Deci, UAV sau UVVG? Asta-i întrebarea!

NOTĂ: Sondajul se va încheia în data de 15 martie 2015, la ora 24, iar rezultatele sale vor fi transmise, cu titlu informativ, Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Loading...
  1. fabrici de bani amandoua

    Raspunde
  2. da dar fabrica lui Ardelean e mai banoasa

    Raspunde
  3. mi se par la fel de penibile si inutile amandoua. cu exceptia, poate, a facultatii de medicina – stomatologie de la uvvg si a celei de inginerie de la uav. in rest, povesti de adormit parinti cu bani…

    Raspunde
  4. “..mi se par la fel de penibile si inutile amandoua.”.Oricine ,orice ar spune,am participat ca cateva intalniri,la 10 ani de la terminarea Facultatii de Medicina UVG Arad. Veti ramane siderati,sa aflati ca 80% dintre absolventi au ajuns la o cariera medicala de invidiat. Chiar si strainii apreciaza,ca desi le este mai usor si mai ieftin de a face medicina in Romania,in tarile lor (Franta ,Italia) s-au descurcat foarte bine. Deci…”stiinta nu se toarna cu palnia in cap,fiecare isi gestioneaza meseria !”. Materialul uman bun conteaza si dorinta de a face ceva.Rautaciosii pot spune ce cred, evidenta conteaza.

    Raspunde
  5. sunt un mare castig pt.arad.că se mai intampla si mizerii asta e inevitabil in învățământul românesc.

    Raspunde
  6. Daca vrei sa faci cariera cu adevarat nu faci facultatea in Arad ci o faci la Bucuresti, Timisoara, Cluj sau Iasi. Daca vrei o hartie o faci in Arad aici nu e vorba de coruptie ci de asociera Universitati cu marile companii de cercetare cum ar fi Microsoft, Google sau alte universitati axate pe cercetare stiintifica adica axat pe practica nu numai teorie…din pacate eu nu am auzit de vreo descoperire/inventie in Arad.

    Raspunde
    • cum nu Andrei?? La Arad a fost inventata functia de presedinte al universitatii ocupata bineinteles de Lizica Mihut si Aurel Ardelean fiecare la universitatea lui. deci asa inventie mai rar! 🙂

      Raspunde
    • Intr-adevar, nu ne putem mandri cu descoperiri despre care D-voastra sa auziti. Pentru verificarea auzului va propun sa decoperiti fara calculator (numai pt. D-voastra) rezultatul impartirii (scriu prin text pentru a nu se citi gresit) 0,3 impartit la 0.015 egal. Nu va rog sa-mi raspundeti.

      Raspunde
      • La o astfel de intrebare va pot asigura ca puteti sa o adresari copiilor de la gradinite. Ma bucur ca ati reusit sa descoperiti aceasta minunata algebra. Consider ca dvs. ati absolvit facultatea de Mate-info sau info cea ce pentru mine reprezentati o evolutie umana in stiinta.

        Raspunde
    • Andrei nu generaliza! Fac aceasi specializare la UVVG pe care a facut-o sora mea la Victor Babes in Tm. nu a facut-o mai intens si nu stie mai multe decat mine. recunoaste chiar ea!
      Facultatea e pentru studenti care STUDIAZA si asta tine de fiecare student in parte. Sunt si la noi studenti mai aeriani dar fii sigur ca si in Bucuresti, Tm sau Cluj sunt.

      Raspunde
    • Cine vrea sa faca cariera , o poate face fara a tine cont de unde a terminat facultatea , depinde de fiecare persoana ce aspiratii are in viata , facultatea iti da o diploma care iti atesta niste cunostiinte .

      Ca termini la Goldis , Vlaicu , UVT , ASE pe angajator nu il intereseaza , ci ceea ce ai in cap .

      Raspunde
    • facultate faci oriunde, depinde de tine daca vrei sa înveți sau nu.Eu sunt mândra de mine termin anul acesta stomatologia si voi îmbrățișă cu drag aceasta meserie căreia m-am dedicat 6 ani zi de zi .Si pot spune ca sunt pregătită sa fiu medic pt ca am învățat .

      Raspunde
  7. am studit la ambele ,,,, dar am ramas foarte rau dezamagita dupa uvvg, deoarece este o scoala fara profesori ( doar de medici) si daca faci o scoala trebuie sa existe mai profesori!!!!!!!, toata stima pentru uav :
    )

    Raspunde
  8. am studit la ambele ,,,, dar am ramas foarte dezamagita dupa uvvg, deoarece este o scoala fara profesori ( doar de medici) si daca faci o scoala trebuie sa existe profesori!!!!!!!, toata stima pentru uav :
    )

    Raspunde
  9. Hai sa comentam de dragul comentatului, fabrici de bani! Daca nu ar fii fabricile astea dr bani ne am fii dus dracului de mult ca oras, oricum si asa nu mai avem mult!!

    Raspunde
  10. Ar fi indicat sa verificati corectitudinea desfasurarii sondajului. NU cred ca e corect ca cineva sa poata vota de mai multe ori – de pe acelasi calculator, acelasi IP, acelasi browser prin simpla stergere a cookie-urilor.

    Raspunde
  11. Am studiat la UVVG si la UAV. La UAV nu veneau profesorii si nici studentii la ore. Am facut economicele. Batea vantu’. La UVVG a trebuit sa imi platesc absentele, pentru ca ai datoria sa vii la ore…cel putin la medicina asa e…

    Raspunde
  12. UAV taty…am termynat fakulta si am muncit’ k sa fac bani…cea mai smek3ra fakulta pt noi asztia kre mucim…nu a tb sa merg numa la examene…nici fraerii kre erau p buget nu mereau la ore numa rar…e misto…rekomand

    Raspunde
  13. cumperi manualu shi treci…asha ar tb sa fie toate fakultatile…sincer…UAV 4 life!!!!

    Raspunde
  14. Eu am terminat Facultatea de Stiinte Economice de la UVVG, iar colega mea de banca din liceu a terminat Facultatea de Stiinte Economice de la UAV. Diferenta dintre noi este ca eu sunt economist la o firma mare din Cluj-Napoca, iar prietena mea pune marfa pe rafturi in Kaufland. 🙂

    Raspunde
  15. Si daca credeti ca parintii mi-au aranjat locul de munca: parintii mei sunt oameni simpli de la tara. 🙂 M-au trimis la Arad la facultate pentru a invata. Si am invatat. Poate ca nu am avut cei mai buni profesori din tara, insa am putut sa ii intreb cand aveam o nelamurire, unii faceau ore si peste program doar ca sa ne explice materia. Am avut un profesor de Analiza Economica-Financiara extraordinar (pe domnul Cuzman), o materie care m-a ajutat enorm in profesia pe care o practic. Am avut un profesor de Drept Civil (domnul Lucaciuc) care ne-a explicat cum sa gandim din punct de vedere al legislatiei economice pe intelesul nostru, fapt care din nou, m-a ajutat foarte mult. Am avut o profesoara foarte buna de contabilitate (doamna Luminita Paiusan) care m-a invatat bazele contabilitatii, desi eu nu aveam cunostinte de specialitate pana atunci, pentru ca in liceu am fost la mate-info. 🙂

    Colega mea de banca din liceu care s-a dus la UAV nici macar nu mergea la ore…pentru ca si daca mergea, nu avea cine sa le predea. Deci da, consider ca UVVG este o facultate mai reprezentativa. De mentionat, perioada de practica am facut-o intr-o banca, in care am si lucrat imediat dupa ce am terminat facultatea.

    Raspunde
    • Madam Bogdana, dupa cativa ani de UVVG, trebuia sa stii ca UVVG este Universitate nu Facultate.
      Reusita in viata consta in caracterul fiecarui individ, indiferent unde si-ar finaliza studiile.
      Felicitarii ambelor Universitati aradene, fiecare are profesori competenti cu calitati deosebite dar …”fiecare padure are si uscaturi”!
      RUSINE cadrelor didactice, sau personalului auxiliar care arunaca cu noroi in propia curte!

      Raspunde
  16. Prea Impartiala Redactie,daca vreti trimite rezultatele la Minister, eu zic sa trimiteti si comentariile ca sint foarte faine , jur !!!!!

    Raspunde
  17. UAV e cea mai tare scoala!!!

    Raspunde
  18. Da, asa e, sunt tari…de cap ambele asa-zise facultati! Mi-e greu sa le spun asa! Dar, pe de alta parte, sunt reprezentative pentru societatea nosatra de agramati-ati avut niste “monstre” si aici!
    da, sunt foarte tari in eliberari de diplome, fara numar…fara numar…
    atat
    ar fi cazul, pentru binele neamului, sa fie rase de pe harta Roamaniei si fata pamantului toate aceste asa-zise asezaminte de formare universitatara.Vax! Nula taiata in 4!

    Raspunde
  19. Eu doresc sa ramana in continuare ambele universitati pt.a exista o concurenta intre ele ceea ce face bine la calitatea invatamantului universitar.Ar trebui sa ne mandrim cu ele nu sa le ponegrim.Ele dau distinctie orasului mai ales ca vin studenti si din alte judete ca sa studieze aici.

    Raspunde
  20. Eu cred ca ar trebui sa multumiti ambelor univeritati ca exista.Bune, rele au ajutat comunitatea aradeana sa se dezvolte economic .Asa ca mai ganditi va cand vorbiti fara a gandi mai amplu.

    Raspunde
  21. Reusita in viata consta in caracterul fiecarui individ, indiferent unde si-ar finaliza studiile.
    FELICITARII ambelor Universitati aradene, fiecare are profesori competenti cu calitati deosebite dar …”fiecare padure are si uscaturi”!
    RUSINE cadrelor didactice, sau personalului auxiliar care arunaca cu noroi in propia curte!

    Raspunde
  22. La ora 08:00 UAV avea aproximativ 11000 de voturi, iar acum dupa 2 ore jumatate au aproape 19000.
    Doar mie mi se par putin cam necurate aceste voturi???

    Raspunde
  23. Ieri seara pe la ora 20:00 UVVG avea 7500 de voturi iar in aceasta dimineata la ora 6:00 ajunsese la peste 13000. Exista si schimbul 3 la UVVG ?

    Raspunde
  24. Draga Anonim si Alex, ce va bateti capul cu voturiile,e pe fata si UAV si UVVG au facultate de informatica asa ca ….. e clara toata treaba

    Raspunde
  25. au votat 37 de mii de oameni in total, vai de capu meu, cine mai crede si minciuna asta?

    Raspunde
  26. ambele universitati si-au pus armatele sa voteze probabil. dar nu sunt 37 de mii, trebuie impartit la trei ca nu se poate vota decat o data la 24 de ore

    Raspunde
  27. Domnul primar ne-a spus ca e doar o frectie tot circul, ca a vorbit el cu doamna Lizica si ca ea l-a asigurat ca totul e provizoriu, ca tot ea conduce UAV si ca a fost nevoita sa faca un pas inapoi pana primeste locuri la uAV, ca escrocii din PSD au zis ca ea nu respecta legea si ca a luat prea multi bani. Domnul Falca i-a promis ca o va sprijini, ca doar nu se poate baza pe un prost ca Caprar cu Casa china.

    Raspunde
  28. Sunt Timisorean si admir UVVG.

    Sunt anul 2 la FSE, cu admiratie fata de profesori care se implica si FAC SCOALA cu studentii.

    Competitia este binevenita oriunde, mai ales intr-un oras frumos ca si Aradul.

    Eu am facut cariera fara facultate si va asigur ca cei 7 ani de acasa sunt definitorii in viata.

    Mult succes, ambelor universitati.

    Raspunde
  29. La UVVG a trebuit sa ma retrag pentru ca eram prea prost, la UAV am bursa, am mai terminat si Cambridge-u si Harvard-u, dar nici in state, nici in anglia nu am intalnit asa profesori dedicati precum cei de la Vlaicu. Multumesc UAV pentru ca prin tine voi ajunge sa primesc indemnizatie de somaj 😀

    Raspunde
  30. Fiecare va avea dreptul la un singur vot de candidat. Draga NewsAr – Votul multiplu, în cazul în care acesta va exista, va fi depistat şi ulterior anulat ??????
    Draga Adolf Hitler – “La UVVG a trebuit sa ma retrag pentru ca eram prea prost, la UAV am bursa”
    Bravo :)))))))))

    Raspunde
  31. Adevarul este ca, stimati aradeni, AMBELE SUNT INDISPENSABILE ARADULUI UNIVERSITAR!!!!!!!!!!! Ambele au performata! !!!!!!!!

    Raspunde
    • Asa este… indispensabile amandoua. Cu diploma de la Goldis iti poti incepe cariera profesionala, iar cu cea de la Vlaicu te poti sterge la fundulet in cazul in care ramai fara hartie

      Raspunde
  32. Deci, UAV sau UVVG? Asta-i întrebarea! ?????? Aceasta intrebare nu isi are rostul, distinsi aradeni!

    Raspunde
  33. Uvvg este mult mai buna decat, cealalta.sunt si in cluj care termina madicina, dar de la uvvg ii depeseste pe multi.

    Raspunde
  34. Hoti .si incompetenti uav scuze celalti au ratat 1€
    cent

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.