Spitalul Judeţean scoate la concurs peste 100 de posturi

Spitalul Judeţean scoate la concurs peste 100 de posturi

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad se confruntă cu un deficit de cadre medicale, informează Consiliul Judeţean Arad.

„Ca un prim pas important, pentru acoperirea unor nevoi stringente se vor scoate la concurs peste 100 de posturi – cadre medicale medii –, dintre care 23 la Unitatea Primire Urgenţe (UPU), 75 în diferite secţii ale spitalului şi 12 posturi tehnice”, precizează reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad.

De remarcat, că zilele trecute Consiliul Judeţean Arad, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad (SCJUA) şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad (UVVG) – Facultatea de Medicină au pus bazele unei strategii comune privind resursele umane, în vederea creşterii calităţii actului medical în judeţul Arad, în beneficiul pacienţilor arădeni.

„Am discutat principii şi am analizat modul în care va funcţiona sistemul sanitar din Arad, în special Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Acest spital reprezintă un procent de 90% din sistemul sanitar arădean”, a declarat Nicole Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Consiliul Judeţean Arad va continua să investească în cel mai important spital din judeţ, în special în infrastructură şi aparatură medicală, prin accesarea de fonduri europene. „Consiliul Judeţean va investi în infrastructură şi dotarea cu aparatură medicală, dar trebuie să avem în vedere că aceste investiţii trebuie însoţite şi de asigurarea resursei umane. Parteneriatul cu Spitalul Judeţean şi Universitatea va asigura tocmai această resursă umană, care nu se poate forma pe termen scurt. Avem nevoie de timp, avem nevoie de regândirea întregii structuri medicale. Facultatea vine cu infuzia de personal tânăr şi calificat, din resursa proprie sau prin atragerea tinerilor de perspectivă din afară. Aceasta înseamnă lărgirea bazei de rezidenţi, prin creşterea numărului de coordonatori de rezidenţiat, mărirea numărului de coordonatori de doctorat şi creşterea numărului de doctoranzi”, a afirmat Nicolae Ioţcu.

  1. Daca se doreste ridicarea stachetei performantei spitalului si atragerea bolnavilor din zona e necesara atragerea unor doctori cu experinta ,cunoscuti pt.profesionalismul lor din alte orase prin salarii si conditi mai bune de trai.Lucrul acesta l-au facut altii cu multi ani in urma,exemplu Timisoara care a luat de la Arad pe cei mai buni doctori .Altfel cei din vest vor face partie pana la Seghed !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.