„Step up. Build your career” – Șase voluntari străini îi vor ajuta pe tinerii arădeni să-și găsească mai ușor un loc de muncă

„Step up. Build your career” – Șase voluntari străini îi vor ajuta pe tinerii arădeni să-și găsească mai ușor un loc de muncă

Echipa Asociaţiei ZURY s-a mărit din luna octombrie cu 6 noi voluntari străini din Franţa, Lituania, Germania şi Grecia care se vor implica în cadrul proiectului „Step up. Build your career”.

Pe parcursul celor 6 luni, voluntarii, prin activităţile pe care le vor implementa vor să ajute la diminuarea ratei şomajului în rândul tinerilor europeni în special cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani şi la sporirea gradului lor de angajabilitate prin investirea directă în capacităţile lor, urmărind în acelaşi timp accelerarea dezvoltării lor personale. Având în vedere acest context şi faptul că problematica şomajului este una de nivel european, iar în România, tinerii sunt cei mai afectaţi de acest lucru, acest proiect iniţiativa al asociaţiei vine şi în sprijinul beneficiarilor locali acţionând asupra unor nevoi ca: dezvoltarea şi validarea unor competențe de viaţă şi transversale, nevoia de consolidare a abilitaţilor de natură lingvistică şi digitală, slabă implicare a acestora în acţiuni de voluntariat sau de activism comunitar, informarea redusă cu privire la oportunităţile existente pentru tineret la nivel local, naţional şi european, neangajarea tinerilor în nicio formă de activitate.

Voluntarii vor organiza astfel următoarele activităţi pentru tinerii şi copii din Arad:
– 6 ateliere de limba şi cultură specifice ţărilor native având drept beneficiari 60 de tineri locali. În cadrul acestei activităţi voluntarii îi vor învăţa pe tinerii locali despre limba şi cultura lor, despre tradiţii, obiceiuri şi moduri de viaţă, precum şi vor pune bazele comunicării într-o nouă limbă străină pentru participanţii locali;

–  ateliere de lucru/activităţi educaţionale non-formale din domeniile: comunicare, creativitate, dezvoltare sustenabila/protecţia mediului şi stil de viaţă sănătos pentru 180 de tineri elevi şi copii beneficiari;

– 4 campanii/sesiuni de informare cu privire la oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională la nivel european pentru 200 de tineri şi elevi/studenţi.

Proiectul „Step up. Build your career” este finanţat de Comisia Europeană prin intermediul programului Erasmus+ (Acţiunea Cheie 1 – Mobilităţi ale tinerilor şi lucrătorilor de tineret – Serviciul European de Voluntariat) şi implementat de către Asociaţia ZURY în perioada 01.02.2017 – 30.09.2018.

În cadrul proiectului Asociaţia ZURY colaborează cu alte 6 organizaţii partenere din 6 ţări: NGO „Actio Catholica Patria” (Lituania), Jugendwerk der AWO Württemberg (Germania), Youth În Advance 18 (Grecia), Centre Régional Information Jeunesse Limousin (Franţa), Jump în Associazione Culturale (Italia) şi Asociacion Juvenil Intercambia (Spania).

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.