Stop incendiilor de vegetație în Parcul Natural Lunca Mureșului! (FOTO)

Stop incendiilor de vegetație în Parcul Natural Lunca Mureșului! (FOTO)

La fel ca în anii precedenți, în această perioadă constatăm tot mai multe incendii de vegetație, evenimente care nu ocolesc, din păcate, nici Parcul Natural Lunca Mureșului, unde produc dezechilibre în natură, prin distrugerea florei și faunei.

Potrivit lui Gabriel Herlo, biolog în cadrul R.N.P. Romsilva – Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului R.A., aceste incendii au un impact major, dezastruos, pentru biodiversitate, în special în rândul mamiferelor mici, care reprezintă o verigă foarte importantă a echilibrului natural. În special într-o arie protejată de tip zonă umedă, care este și mai fragilă din punct de vedere ecologic, aceste fenomene sunt cu atât mai distructive.

Trebuie subliniat că pe teritoriul ariei naturale protejate, aprinderea şi folosirea focului deschis în afara vetrelor special amenajate şi semnalizate în acest scop este strict interzisă.

„De remarcat, că potrivit O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice constituie infracţiune şi se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă, dacă fapta este de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală“, precizează Fulviu Moga, directorul R.N.P. Romsilva – Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului R.A.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.