Noi piste pentru biciclete în județul Arad

Noi piste pentru biciclete în județul Arad

Două comune din județul Arad intenționează să realizeze piste pentru biciclete.

La solicitarea primăriilor Vladimirescu și Fântânele, consilierii județeni au aprobat documentația cadastrală de dezlipire a unor terenuri aflate în proprietatea publică a județului Arad, în vederea trecerii în proprietatea publică a celor două administrații locale.

Fiecare dintre cele două primării intenționează să realizeze piste pentru biciclete. În cazul comunei Vladimirescu, suprafața aflată în discuție este de 20.695 mp, în timp ce Fântânele solicită 442 de metri.

„Cred că administrațiile locale au o misiune mai facilă în a atrage fonduri pentru asemenea proiecte, ca pistele pentru biciclete. Am fost întotdeauna adeptul colaborării strânse cu administrațiile locale iar Consiliul Județean a fost și este partenerul primarilor, ori de câte ori este cazul. Prin cedarea acestor terenuri dorim să contribuim la dezvoltarea celor două comune, dar și să impulsionăm ideea construirii de piste de biciclete”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Mihai Mag, primarul comunei Vladimirescu, își dorește să acceseze fonduri prin Programul Național pentru Redresare și Reziliență. „În fapt, este vorba despre realizarea unei piste pentru biciclete în localitatea Horia, sat aparținător comunei Vladimirescu. Aceasta este prima parte a proiectului prin care să legăm Horia de centrul de comună cu o pistă pentru biciclete”, a precizat Mihai Mag.

La Fântânele pista de biciclete va face legătura între zona industrială a localității și principalele repere administrative ale comunei: școala veche, Primăria și școala nouă, când aceasta din urmă va fi finalizată. „Consiliul Județean are deja un proiect prin care se realizează inclusiv un trotuar spre cele două fabrici, iar pista de biciclete va fi realizată până la acest trotuar. Avem nevoie de acest teren pentru a putea depune un proiect pe fonduri europene, prin PNRR”, a declarat, la rândul său, Nicolae Dolha, primarul comunei Fântânele.

Foto: Arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.