Grevă japoneză la Prefectura Arad

Grevă japoneză la Prefectura Arad

Angajații Prefecturii Arad, membri în cadrul Sindicatului „Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică, se vor afla începând din data de 16 martie în grevă japoneză.

Sindicatul „Egalitatea” anunță că angajații prefecturilor din toată țara declară grevă japoneză.

„La această acțiune vor participa peste 1.800 salariați care vor purta ca semn al acțiunii lor o banderolă albă pe braț în data de 16 martie 2022 la sediul instituțiilor prefectului din fiecare județ. Am adoptat această măsură și nu am declarat grevă generală, așa cum am stabilit, deoarece nu putem întrerupe activitatea în contextul războiului din Ucraina. Personalul din instituțiile prefectului desfăsoară în această perioadă pe tot parcursul zilei, inclusiv sâmbătă și duminică, activități ce vin în sprijinul cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina. Solicităm urgentarea adoptării proiectului legislativ care are ca obiect modificarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat”, precizează conducerea Sindicatului „Egalitatea”.

Sindicatul „Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică reprezintă Instituțiile Prefectului din județele Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Instituția Prefectului — Municipiul București.

Foto: Arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.