SUA ar putea ajuta România să-şi dobândească independenţa energetică

SUA ar putea ajuta România să-şi dobândească independenţa energetică

Statele Unite ale Americii sunt gata să acorde României ajutorul necesar pentru a-şi asigura independenţa energetică şi a acoperi resursele care în prezent depind de Rusia. Declaraţia îi aparţine vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, care s-a întâlnit, la Bucureşti, cu premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu.

„Securitatea naţională şi cea energetică sunt inseparabile în această parte a lumii. Trebuie să ne asigurăm că Rusia nu va mai putea să continue să-şi folosească resursele energetice şi dependenţa ţărilor europene de aceste resurse ca o armă împotriva oricărui stat din regiune. Din acest motiv, credem că dezvoltarea unei pieţe energetice europene foarte sigure, diverse şi interconectate este pasul important următor de iniţiat pentru colegii noştri europeni în cadrul proiectului larg de integrare economică. Sprijinul nostru este binevenit, iar noi suntem gata să oferim asistenţă, pentru că deţinem ceva expertiză în acest domeniu, dacă se doreşte”, a spus Joe Biden, citat de Realitatea TV.

El a afirmat că România poate şi trebuie să fie o parte importantă a soluţiei energetice europene şi că, prin modernizarea infrastructurii sale, România poate constitui puntea de legătură între pieţele energetice din zona Mării Negre şi zona Europei Centrale şi de Est.

Prin extinderea producţiei de gaze naturale, România poate deveni un furnizor alternativ pentru vecinii săi, iar prin extinderea reţelei de conducte poate deveni parte a soluţiei energetice pentru Republica Moldova, ţară care se bazează în prezent aproape în întregime pe energia rusească.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.