Industria produselor contrafăcute a ajuns la rang de artă, diferenţele fiind greu de sesizat chiar şi de către ochii antrenaţi. Se estimează că milioane de bunuri contrafăcute sunt produse şi vândute anual, aproximativ 20% din cosmeticele şi parfumurile puse în vânzare sunt falsuri. În condiţiile în care imitaţiile au devenit o problemă uriaşă la nivel global, este din ce în ce mai greu să recunoşti parfumuri și cosmetice contrafăcute.
Aici vă prezentăm câţiva indicatori ai autenticităţii produselor, pe care ar fi bine să îi verificați înainte de a achiziţiona cosmetice sau parfumuri la preţuri mult prea mici.
Cu ajutorul tehnicilor moderne replicarea unui bun nu mai constituie un impediment. Toate elementele unui produs sunt copiate cu exactitate, astfel încât consumatorul să nu bănuiască că ar putea avea de-a face cu un fals. Asta până când descoperă că aroma parfumului nu este exact aceeaşi pe care o ştia, formula nu rezistă pe piele, cosmeticele cauzează iritaţii sau reacţii alergice.
Conform descoperirilor celor mai recente, ingredientele produselor cosmetice şi de machiaj contrafăcute sunt de-a dreptul periculoase. De cele mai multe ori, conţin arsenic, beriliu şi cadmiu, cunoscute cancerigene, cu un conţinut mare de aluminiu, plumb, cupru, mercur şi alte ingrediente ce pot cauza acnee, psoriazis, iritaţii şi infecţii.
Parfumurile contrafăcute conţin de cele mai multe ori DEHP, clasificat drept cancerigen, iar în unele instanţe s-a descoperit şi urină în formulă, folosită drept stabilizator. Nu este greu de imaginat seriozitatea iritaţiilor cauzate de folosirea acestor falsuri.
Dermatologii reportează o creştere în numărul femeilor ce acuză produsele cosmetice şi de machiaj contrafăcute ca fiind cauza unor probleme de piele serioase. De la acnee, inflamaţii, şi infecţii oculare ce pot dura câteva zile, până la probleme serioase de piele, precum psoriazisul sau toxinfectii cu plumb, ce pot afecta organe majore, cauzând probleme cu inima, rinichii sau sistemul nervos.
Cei trei indicatori ai autencitatii unui produs se remarcă în preţul acestuia, certificările distribuitorului şi în ambalaj. Recipiente de proastă calitate, greşeli de scrierea a denumirii produsului sau o replică proastă a logo-ului acestuia sunt cele mai comune semne că ai de-a face cu un fals.
Există însă cazuri în care replica este atât de bună, încât este greu să o deosebeşti de produsul original. În cazul acesta, cea mai sigură cale de a evita produsele contrafăcute este să achiziţionezi produsele cosmetice şi de machiaj din outlet-uri reputabile şi site-uri oficiale.
Cele mai comune semne ale cosmeticelor contrafăcute:
– diferenţe de logo, font, culoare, încadrare, recipient, ambalaj, miros, textură etc
– produsul este promovat ca „ediţie limitată”, deşi producătorul nu menţionează pe site-ul oficial acest lucru;
– preţul este redus drastic sau mai mult decât obişnuieşte compania în mod normal;
– consistenţa sau textura produselor cosmetice nu se aseamana cu cea a produsului original;
– lipsa unui număr de lot imprimat pe ambalaj;
– diferenţe de mărime între aplicatoarele produselor cosmetice originale şi cele contrafăcute;
– sunt comercializate de către retaileri neautorizaţi, în kioschk-uri sau pe internet, de catre companii fantoma, ce nu sunt inregistrate in Registrul Comertului si nu au mentionate datele de contact si adresa pe site.
Şi în cazul parfumurilor, cei trei indicatori ai autencitatii unui produs se remarcă în preţul acestuia, certificările distribuitorului şi în ambalaj. Cât timp cumperi de la un distribuitor autorizat, menţionat de regulă pe site-ul oficial al companiei producătoare, vei evita parfumurile contrafăcute.
Cum recunoşti faptul că un parfum este original:
– ambalajul precizează informaţii despre distribuitor;
– cutia parfumului este împachetată într-un ambalaj de plastic rezistent şi transparent, având de cele mai multe ori un sigiliu cu logo-ul brand-ului;
– cutia şi recipientul parfumului sunt identice cu cele prezentate pe site-ul oficial;
– cutia menţionează numărul de lot şi un cod de bare ce poate fi verificat;
– verifică longevitatea, mirosul, culoarea şi formula parfumului (ridică un semn de întrebare dacă este prea uleioasă);
– testează parfumul pentru a observa dacă apar reacţii alergice pe piele sau dacă pătează hainele.
Acestea sunt principalele aspecte pe care ar trebui să le ai în vedere pentru a recunoaşte cosmeticele şi parfumurile contrafăcute. Asigură-te că întotdeauna cumperi produsele preferate de la distribuitori autorizaţi şi nu te încrede în reduceri masive de preţ.Firmele e calitate își păstrează calitatea la prețuri mari.
Sursa: one.ro
Lasă un comentariu