Surprins de polițiști în timp ce arunca gunoaie pe o stradă din municipiu

Surprins de polițiști în timp ce arunca gunoaie pe o stradă din municipiu

Aradul pare a nu se mai elibera de blestemul gunoaielor aruncate la voia întâmplării, în aproape toate cartierele. În data de de 30 iunie 2017, a venit rândul străzii Constituției, din cartierul Aradul Nou, să fie confundată cu un coș de gunoi, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale Arad.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică l-au surprins descărcând deșeuri dintr-o căruță și, mai apoi l-au sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 1.000 de lei pe B.P., în vârstă de 57 de ani, pentru nerespectarea prevederilor Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor.

Poliția Locală Arad îi îndeamnă pe cetățenii din municipiu să nu rămână indiferenți la astfel de încălcări ale legii și să semnaleze orice eveniment de acest fel la numărul de telefon al dispeceratului: 0257-939 (apel gratuit).

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.