Sute de şoferi indisciplinaţi, amendaţi week-end-ul trecut de rutierişti

Aproape 300 de amenzi au fost date de poliţiştii rutieri, în cadrul unei acţiuni ce a vizat depistarea şoferilor care depăşesc viteza maximă admisă de lege, precum şi a celor care efectuează depăşiri neregulamentare.
În cadrul acţiunii desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute pe raza judeţului, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 63.000 de lei, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Pentru neregulile constatate în trafic, au fost aplicate 284 de sancţiuni contravenţionale, din care 165 pentru depăşirea vitezei legale, 38 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, 14 pentru efectuarea de depăşiri neregulamentare şi 67 pentru alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, în urma acţiunii au fost reţinute 23 de permise de conducere şi 8 certificate de înmatriculare.

Loading...
  1. Daca nu vreti sa fiti apostrofati cand treceti pe zebra ca pietoni feriti-va de individul ce conduce o Dacie 1300 rosie, AR-02-LHY, din anul 1900 toamna care striga pe geamul masinii pietonilor ce trec sa miste mai repede ca el e grabit. Ma mir ca nu ii e rusine

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.