Sute de sortimente de vinuri, show-uri culinare, cursuri de inițiere și masterclass-uri specializate, la Târgul „Vicii și Delicii”

Sute de sortimente de vinuri, show-uri culinare, cursuri de inițiere și masterclass-uri specializate, la Târgul „Vicii și Delicii”

Peste 300 de sortimente de vinuri, show-uri culinare, cursuri de inițiere și masterclass-uri specializate, la noua ediție a Târgului „Vicii și Delicii”.

Peste 300 de sortimente de vinuri din România și din afara țării vor face deliciul iubitorilor de vin, în cadrul celei de-a treia ediții a Salonului de Vinuri Vicii și Delicii, ce va avea loc în perioada 18-20 octombrie, la Expo Arad. Licorilor bahice deosebite li se adaugă show-uri culinare pregătite de bucătari de renume, dar și cursuri de inițiere în lumea vinurilor sau master class-uri pentru cei care vor să își aprofundeze cunoștințele din domeniu.

În zona de Vicii, unii dintre cel mai importanți producători de vin din România își vor expune sortimente de marcă deja consecrate pe piață, dar și produse noi, în timp ce cramele tinere vor aduce în fața publicului rețete mai recent lansate, dar care au cucerit deja gusturile exigente ale cunoscătorilor. Piața autohtonă de la Vicii și Delicii 2019 va fi anul acesta acompaniată și de vinuri din țări precum Franța, Italia, Ungaria, Republica Moldova sau Grecia, consolidând astfel statutul internațional al evenimentului.

În zona de Delicii cei care vor trece pragul evenimentului vor putea degusta preparate culinare deosebite, pregătite de chefi celebri, printre care Radu Zărnescu și echipa sa, Masters of Flame, sau Salvo Lo Castro (italian stabilit în România, timp de 11 ani bucătar la Vatican).

O altă noutate a acestei ediții de „Vicii și Delicii” este dezvoltarea unei componente educaționale, prin care vor fi aduse publicului în zilele de sâmbătă și duminică cursuri de inițiere în fascinanta lume a vinurilor – adresate iubitorilor de vin amatori, dar și master class-uri specializate – adresate iubitorilor de vin cunoscători – susținute de Sergiu Nedelea (desemnat doi ani la rând drept cel mai bun somelier din România).

Biletul de acces general (zone de gastronomie și vinuri) este de 30 de lei, suma incluzând un voucher de consum în valoare de 10 lei, valabil pentru orice produs din cadrul evenimentului

Bilet de acces în zona de gastronomie este de 10 lei (suma echivalează voucher de consum de 10 lei, valabil pentru orice produs din cadrul evenimentului).

Biletele pot fi achiziționate accesând link-ul de mai jos:

https://www.bilete.ro/vicii-si-delicii/vicii-si-delicii-18-20-oct-2019

Detalii despre cramele prezente, consistența evenimentului și programul de desfășurare pot fi regăsite pe pagina oficială Vicii și Delicii.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.