Tensiuni la Curtici, unde un consilier liberal a DEMISONAT nefiind de acord cu deciziile ACL

Tensiuni la Curtici, unde un consilier liberal a DEMISONAT nefiind de acord cu deciziile ACL

Răzvan Bulboacă, consilier local în Consiliul Local al oraşului Curtici, şi-a dat demisia din PNL. Acesta a anunţat, într-un comunicat de presă, că a luat această decizie după ce ACL a făcut demersuri ca pentru funcţia de primar al oraşului să candideze, în 2016, actualul viceprimar.

„Sunt consilier local al oraşului Curtici din partea Partidului Naţional Liberal de mai bine de doi ani. Situaţia politică odată cu ruperea USL şi apropierea PNL de PDL a complicat foarte mult lucrurile la nivelul vieţii politice din Curtici. În aceste condiţii oamenii politici cu personalitate liberă sunt tot mai greu de acceptat de partidele politice. Eu am venit în acestă funcţie să fac lucrurile aşa cum cred eu, fără să fiu marioneta nimănui. Motiv pentru care am hotărât să îmi păstrez crezurile şi să mă declar independent.  

Pentru următoarele alegeri, anticipate sau la termen, se fac toate demersurile, ca noul candidat pentru funcţia de primar al Curticiului din partea Alianţei Creştin Liberale (PNL – PDL) să fie viceprimarul actual, fapt care nu mă încântă deloc. Nu vreau să fiu obligat să susţin, a doua oară, un candidat cel puţin nepotrivit.

Acestea sunt motivele pentru care am decis să rămân independent. O decizie grea, bazată doar pe realităţile politice locale.

Sunt conştient că pe lângă votul curticenilor, partidul e cel care m-a ajutat să ajung în onoranta funcţie de consilier local. Dar tot partidul, de la centru, mă trimite la Curtici pe un drum pe care nu-mi doresc să mai merg.

Le mulţumesc colegilor liberali curticeni şi arădeni pentru sprijinul acordat, iar pe locuitorii oraşului Curtici îi asigur în continuare de buna mea credinţă în ceea ce priveşte votul pe care îl am în Consiliul Local”, a precizat Răzvan Bulboacă în comunicatul de presă.

  1. Inca un liberal se rascoala impotriva fuziunii cu pedeleprele!!!!!! Primul care nu a vrut sa plece capul in fata pedeleprelor si a plecat a fost batranul si onestul liberal Florin Matei!!!!!! Cu siguranta ca vor urma si alti liberali care tin la demnitatea lor!!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.