Termen limită până la care administratorii de la blocuri trebuie să promoveze cursul obligatoriu de formare profesională

Termen limită până la care administratorii de la blocuri trebuie să promoveze cursul obligatoriu de formare profesională

Tema centrală a discuțiilor la la Conferința Națională a Asociațiilor de Proprietari, care a avut loc zilele trecute la București, a fost în continuare proiectul de modificare a Legii 196/2018, deoarece s-a împlinit un an de la aplicarea acesteia, anunță Dorina Lupșe, președintele Uniunii Locale a Asociațiilor Locative (ULAL) Arad.

„Așa cum am comunicat anterior, susținem inițiativa doamnei senator Silvia Monica Dinică în ceea ce privește modificarea articolelor legislative în vederea îmbunătățirii activităților și, în acest sens, am făcut apel la implicarea tuturor asociațiilor membre. Procesul de modificare legislativă dar și aplicare a noilor reglementari va fi unul de durată, dar pe care îl vom urmări de aproape ca și până acum. Toate informațiile de ultimă oră vor fi furnizate membrilor uniunii dar și cursanților care urmează cursul de formare administrator condominiu organizat de către ULAL Arad”, a declarat Dorina Lupșe.

„Din cauza informațiilor care au apărut recent în asociațiile de proprietari din Arad și care ne-au fost aduse la cunoștință, dorim să clarificăm partea de obligativitate pe care o au atât administratorii cât și asociațiile de proprietari. Nu există nici un risc de sancțiune, contravenție sau penalizare pentru asociații si pentru administratori. Deoarece cadrul legislativ al legii 196/2018 este în curs de schimbare, nu se pot aduce acuzații de funcționare în ilegalitate. Reamintim că termenul limită este 1 ianuarie 2021. Până la această dată administratorii trebuie să promoveze cursul obligatoriu de formare profesională”, a precizat președintele ULAL Arad.

De remarcat, că ULAL Arad primește în continuare înscrieri pentru cursul de administrator condominii iar grupele formate vor parcurge atât planul teoretic cât și pe cel practic. Cei din grupele înscrise deja au susținut testări inițiale de verificare a competențelor iar în aceasă perioada susțin verificarea intermediară.

Pentru informații și înscrieri doritorii sunt așteptați la sediul ULAL situat pe strada George Coșbuc, nr. 33, între orele 9,30 – 15,30 sau pot apela numărul de telefon: 0257/285053.

2019 10 11 CONFERINTA NATIONALA A ASOCIATIILOR DE PROPRIETARI AGENDA FILIALE

Forma inițiatorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.