Ți-ar plăcea să devii detectiv particular? Poliția Județeană Arad organizează concurs

Ți-ar plăcea să devii detectiv particular? Poliția Județeană Arad organizează concurs

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad organizează în data de 31 Martie 2020, orele 09.00, la sediul unităţii, examen de atestare a calităţii de detectiv particular.

Dosarele întocmite in vederea participării la examen vor fi depuse până la data de 25 Martie 2020, la Serviciul de Investigaţii Criminale – Secretariat.

Poate dobândi calitatea de detectiv particular persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

a). are cetăţenia română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spatiului Economic European;

b). posedă cel puţin studii medii si este absolventa a unei scoli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale, ori este absolventă a unei instituţii de învăţământ superior;

c). este aptă din punct de vedere medical;

d). sa nu fi fost condamnată pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;

e). nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;

f). a obţinut avizul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad sau al D.G.P.M.B., după caz;

g). a promovat examenul de atestare a calităţii de detectiv particular, conform prevederilor art. 7, ori deţine un certificat de calificare în această profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European.

Dosarul cu documentele necesare pentru a dobândi calitatea de detectiv particular trebuie să cuprindă:

  • cerere de participare la examen;
  • curriculum vitae;
  • actul de stare civilă în copie (buletin, certificat naştere);
  • actul de studii al unei instituţii de învăţământ superior în copie sau actul de absolvire a unui curs de specialitate, în copie (în înţelesul art. 5, b) din L329/2003 republicată, pentru şcoala postliceală;
  • certificat de cazier judiciar, cu termen de de valabilitate 6 luni de la data emiterii;
  • declaraţia pe proprie răspundere autentificată din care să rezulte că nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
  • certificat medical (fişa de consultaţii medicale) şi avizul de testare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv de un laborator autorizat, cu termen de valabilitate 6 luni de la data emiterii;
  • dosar

Bibliografie:

  1. Constituţia României
  2. Codul penal – partea specială;
  3. Codul de procedură penală;
  4. Dreptul Civil;
  5. Legea 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, modificata si completata prin Lega nr.353 din 15 iulie 2004;
  1. HG.1666/07.10.2004 – pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.329/2003, privind exercitarea profesiei de detectiv particular;

8. Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, modificata și completata de Ordonanța de Urgenta nr.16 din 09

martie 2005 si Legea nr.268 din 01 octombrie 2007;

9. HG.585/2002 pentru aprobarea standardelor Naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, modificata si completata;

10. Ordonanţa de urgenţă nr.44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă nr.38 din 22 aprilie 2009

11. Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi Modificata

12. Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale;

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.