Organizația Județeană de tineret ALDE Arad s-a reunit la Moneasa, în perioada 12 – 14 octombrie, pentru ședința lunară și pentru a discuta despre democrație și liberalism astfel încat tinerii să dobândească cunoștințe masive despre doctrina partidului.
„Am ținut neapărat să abordăm teme de politică actuală cu discuții de genul «care este punctul nostru de vedere ca și liberali autentici», am discutat de asemenea despre grupurile politice care fac parte din Parlamentul European, dar și despre proiecte viitoare pentru care am trasat linii clare și termene limită de realizare. Interesul manifestat de colegii mei pentru educație politică, mai exact pentru cunoașterea caracteristicilor doctrinei partidului este foarte mare chiar și după aceste trei zile de «Școală Politică». De aceea întalnirile de acest gen vor continua pentru tinerii ALDE. Mulțumiri aș vrea să aduc liderilor ALDE care au fost alături de noi: d-lui președinte Eusebiu Pistru, d-lui președinte Ioan Șcheau, domnilor vicepreședinți Dan Cancel și Mircea Purcaru, d-lui Vlasiu Alexandru – membru în biroul județean, d-lui secretar-coordonator Alexandru Tiberiu Dekany şi d-nei Antonia Pasc – membru în biroul municipal. De asemenea, aș vrea să mulțumesc în numele întregii Organizații ALDE Arad pentru modul în care am fost tratați la Vila Zeus din Moneasa” – a declarat Ucu Dima, președintele Organizației Județene de Tineret ALDE Arad.
Cert este că astfel de acțiuni de socializare consolidează relațiile inter-umane între cei de la tineret și seniorii ALDE Arad.
„O bună comunicare între tineret și seniori nu poate duce decât la ceva bun pentru viitoarele campanii, și fac referire aici la alegerile europarlamentare , cele prezidențiale si cele locale. Am incredere în tineri, am incredere in capacitatea lor de muncă. În altă ordine de idei se poate observa perseverența tinerilor ALDE care într-o perioadă scurtă de la reorganizare au ajuns să fie liderii județului Arad, depășind organizațiile de tineret ale celorlalte partide politice chiar dacă aceste organizații sunt mult mai vechi” – a declarat Ioan Șcheau, președintele ALDE pe municipiul Arad.
Acțiunile TLDE vor continua până la finalul anului, acestea fiind deja programate cu luni de zile înainte.
„Aici vorbim de lider. TLDE Arad are un lider care vine din mediul de afaceri.Ucu Dima este un om de afaceri care a reușit în tot ceea ce și-a propus. Le-a transmis colegilor un suflu de luptă,de victorie,de implicare și de aceea evenimentele ies atât de bine. Au tot sprjinul meu ca și până acum” – a declarat Eusebiu Pistru, președintele ALDE pe județul Arad.
Lasă un comentariu