Tradiții și obiceiuri de Paștele catolic

Tradiții și obiceiuri de Paștele catolic

Credincioșii catolici sărbătoresc Paștele anul acesta în data de 27 martie. Cu această ocazie, există mai multe obiceiuri care s-au păstrat din strămoși.

Unul dintre acestea este stropitul, când băieții mergeau să stropească fetele cu apă, simbol al purificării și fertilității. Cu timpul această tradiție a suferit schimbări, în prezent folosindu-se parfum. Obiceiul este originar din Germania și era practicat la începuturi în cinstea zeiței fertilității și primăverii, numită Ostera.

O altă tradiție este vopsirea ouălor, care la început se făcea cu vopsea roșie, iar acum se folosește o paleta largă de culori. Ouăle vopsite se dăruiesc celor dragi și se ciocnesc în ziua de Paște.

Catolicii vor participa sâmbătă, 26 martie, la slujba de Înviere, unde vor lua lumină, iar apoi vor înconjura biserica de trei ori, conform tradiției.

Această slujbă marcheaza și finalul postului, iar credincioșii se vor îndrepta spre casă unde îi așteaptă mese îmbelșugate cu drob de miel, pască și ouă roșii.

 

 

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.