Tragedie în familia UTA-ei! Galeria nu va mai face deplasarea la Timişoara

Tragedie în familia UTA-ei! Galeria nu va mai face deplasarea la Timişoara

Toţi cei patru tineri care au căzut cu BMW-ul de pe podul de la Micălaca sunt cunoscuţi suporteri ai UTA-ei.

Doi dintre ei, Bogdan Mihoc şi Bogdan Moisi, şi-au pierdut viaţa.

Ceilalţi doi sunt Claudiu Teacă, grav rănit, şi Daniel Aanei, care a scăpat doar cu răni uşoare.

„Familia roș-albă a fost lovită în această seară de vestea unui tragic accident auto în care au fost implicați patru suporteri, dintre care doi și-au pierdut viața. Au plecat dintre noi Bogdan Mihoc și Bogdan Moisi, iar ceilalți doi sunt răniți. Clubul transmite sincere condoleanțe familiilor celor doi și se roagă pentru sănătatea celorlalți. Dumnezeu să îi odihnească în pace!”, se arată pe site-ul clubului UTA.

„Astăzi, „cu UTA până la moarte” a devenit un slogan mult prea nedrept. Ştim că mereu veţi fi alături de noi şi de UTA, aşa cum aţi făcut-o până aproape de ultima clipă. Urma meciul de la Timişoara… Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească în pace!”, se arată pe pagina de Facebook a Suporter Club UTA.

„Nu exista cuvinte care să poată exprima șocul și tristețea pe care o trăim. Doi dintre membrii peluzei noastre au murit în această seară într-un tragic accident petrecut după ce am terminat coregrafia pentru derby.
Suntem profund afectați de cele întâmplate și dorim să anunțăm că nu vom mai efectua deplasarea de sâmbătă.
Odihniți-vă în pace, Mihoc și Moisi! Nu vă vom uita niciodată…”, au postat pe Facebook cei de la Ultras Arad.

De remarcat, că cei patru participaseră, în această seară, la o repetiţie a coregrafiei galeriei, în vederea partidei pe care UTA o dispută sâmbătă, la Timişoara, cu Poli.

Citeşte şi:

Accident MORTAL în Arad: Un BMW a ZBURAT de pe PODUL de la POLIVALENTĂ (FOTO)

  1. […] Tragedie în familia UTA-ei! Cine sunt cei doi tineri care şi-au pierdut viaţa în accidentul de l… […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.