Trecem la ORA de IARNĂ. Trenurile, BLOCATE în stații

Trecem la ORA de IARNĂ. Trenurile, BLOCATE în stații

România va trece la sfârșitul acestei săptămâni, în noaptea de 26 spre 27 octombrie, la ora de iarnă.

Astfel, ora 4 AM va deveni ora 3 AM.

Cea mai importantă modificare o vor resimți călătorii aflați în vagoanele CFR, deoarece trenurile aflate în circulaţie după ora 4 a nopţii de sâmbătă spre duminică vor opri în staţiile stabilite, unde vor rămâne până la ora de plecare stabilită conform orei de iarnă.

Potrivit CFR Călători, în noaptea 26/27 octombrie, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM., ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii pot consulta pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro sau pot suna la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern). De asemenea, se pot adresa personalului din staţii.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.