Trei surori din Turcia şi copiii lor au încercat să treacă ilegal graniţa

Trei surori din Turcia şi copiii lor au încercat să treacă ilegal graniţa

Trei surori din Turcia şi copiii lor au încercat să treacă ilegal graniţa cu documentele altor persoane.

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat cinci persoane din Turcia, trei surori şi copiii lor, care au încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de documentele de identitate ale altor persoane. Femeile au fost ajutate de fratele lor, un cetăţean german.

„În data de 21 aprilie, ora 23.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un cetățean german, D. Ismet., în vârstă de 51 de ani. Acesta călătorea împreună cu alte cinci persoane care au prezentat la controlul de frontieră documente de identitate cu însemnele autorităților germane. Procedând la verificarea documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că persoanele prezente la control nu sunt cele din fotografiile documentelor de călătorie prezentate, motiv pentru care s-au efectuat verificări suplimentare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni turci, trei femei, cu vârste cuprinse între 39 și 48 și doi minori în vârstă de 7 și 13 ani. Faţă de cele constatate, femeile au declarat ca sunt surori, iar documentele prezentate aparțin unor rude şi au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Germania şi nu posedau o viză valabilă. De asemenea, şoferul maşinii este fratele celor trei femei şi încerca să le ducă în Germania, pentru întregirea familiei”, se arată într-un comunicat de presă remis de Poliția de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor cinci persoane actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.