ULAL Arad, apreciată la dezbaterea pe tema legislaţiei asociaţiilor de proprietari organizată de grupul parlamentar al PNL

ULAL Arad, apreciată la dezbaterea pe tema legislaţiei asociaţiilor de proprietari organizată de grupul parlamentar al PNL

Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților a organizat, astăzi, o dezbatere intitulată „Reglementarea organizării şi funcţionării asociaţiilor de propietari”, informează deputatul liberal Claudia Boghicevici.

Dezbaterea a fost organizată împreună cu Liga Habitat și a avut ca obiectiv discutarea propunerilor de modificare a Legii nr. 230/2007 şi identificarea cadrului legislativ optim pentru buna funcţionare a asociaţiilor de propietari în România.

Dezbaterea a reunit reprezentanți ai asociaţiilor de proprietari din toată ţara, ai uniunilor şi federaţiilor asociaţiilor de proprietari, ai instituţiilor guvernamentale dar și o serie de parlamentari.

„Am asistat astăzi la o dezbatere aplicată între asociaţiile de proprietari, societatea civilă, autorităţile statului şi factorii politici. În momentul de faţă avem mai multe proiecte de modificare şi/sau completare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari care se află în circuitul parlamentar. Aşa cum a punctat şi domnul Mihai Mereuţă, Preşedinte al Ligii Asociaţiilor de Propietari Habitat, Legea 230 a fost aplicată diferit până acum de la un judeţ la altul, înţeleasă diferit şi a avut efecte diferite asupra asociaţiilor de propietari. Împreună trebuie să accelerăm acest proces de reglementare unitară în domeniu”, a declarat Claudia Boghicevici.

dezbatere asociatii proprietari

Mulţumiri pentru ULAL Arad
„Trebuie să remarcăm că am aflat doar în urma unei astfel de dezbateri că la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-a lucrat un proiect de lege unitară în acest domeniu, un fel de cod prin care să nu mai avem atâtea iniţiative disparate. Avem nevoie ca noi toţi cei prezenţi astăzi să participăm activ la acest nou grup de lucru, împreună cu cei din minister, cu cei care facem parte din Comisiile de specialitate din Parlament şi cu reprezentanţii asociaţiilor de propietari. Reafirm în numele Grupului PNL intenţia noastră de a participa activ în acest grup de lucru prin care să elaborăm o reglementare unitară în domeniul asociaţiilor de proprietari aprobată prin consens cât mai larg. De asemenea, aş vrea să mulţumesc pe această cale reprezentanţilor ULAL Arad, care au contribuit la această dezbatere dovedindu-şi încă odată expertiza în domeniu. Toate observaţiile tehnice care au fost aduse în discuţie din partea ULAL Arad şi a celorlalte asociaţii de propietari vor fi preluate de către mine şi colegii mei şi vor fi prezentate în cadrul discuţiilor din Comisiile de specialitate din Parlament”, a mai adăugat Claudia Boghicevici.

  1. Felicitari doamnelor pentru inalta prestanta si mult succes.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.