ULAL Arad, în grupul de lucru al noului proiect de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari

ULAL Arad, în grupul de lucru al noului proiect de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari

Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad a fost invitată de Ministerul Dezvoltării să facă parte din grupul de lucru privind analizarea noului proiect de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

„Întâlnirea cu specialiştii din Ministerul Dezvoltării este axată pe un proiect de lege care, din punctul nostru de vedere, prezintă mari neconcordanţe între Codul Civil şi realităţile socio-economice actuale rezultate în urma unor legi nerespectate şi nesancţionate. Mai mult, noul proiect nu ţine cont de un lucru foarte important: ceea ce atât normele europene cât şi Constituţia României stipulează referitor la dreptul la locuinţe decente în condiţii de securitate şi de sănătate. Ţinând cont cî Romania are cele mai multe condominii construite între anii 1950-1990 şi cei mai mulţi proprietari de locuinţe din Uniunea Europeană, ULAL Arad consideră că este necesară o lege clară, suplă, aplicabilă şi neinterpretabilă”, a declarat Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad.

„Am pregătit foarte minuţios această întâlnire cu speranţa că vom putea contribui la elaborarea unei legi la nivelul standardelor europene, în măsură să asigure un trai civilizat şi în condominiile din România. Cu această ocazie ne vom întâlni şi cu directori din Ministerul Dezvoltării care răspund de programele de reabilitare termică a clădirilor de locuit, cărora le vom aduce la cunoştinţă stadiul lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor din Arad, lucrări care, din păcate, se derulează foarte lent”, a completat Maria Brănişcan, vicepreşedinte al ULAL Arad.

  1. Neconcordante intre Codul Civil si realitatile din Romania?
    Pai prevederile din Codul Civil sunt o constructie juridica de cateva mii de ani, care se aplica la nivel mondial, fiind valabile si azi in toate tarile democratice si in care statul de drept, inclusiv protectia proprietatii inseamna ceva.
    Ce nu place ULAL la Codul Civil este ca acesta nu le ofera suficiente instrumente de manipulare a proprietarilor de catre administratorii lor.
    Vom avea o noua lege de toata jena facuta de neprofesionisti dupa chipul si asemanarea structurilor asa zis reprezentative ale proprietarilor si vom avea din nou o ingerinta inacceptabila in domeniul proprietatii a diverselor firme vanztoare de mizerii costisitoare pe termen mediu si lung (noi repartitoare, noi smecherii cu repartizarea costurilor, noi tampenii de avize si umilinte pentru orice maruntis, noi sarcini pentru proprietari, mai ales pentru aia care vor incalzire individuala, noi posibilitati de jecmanire a proprietarilor de catre administratori, noi conditii de cursare si autorizare a administratorilor, ca sa nu intre in sistem decat administratori de tip slugi ULAL, noi limitari la exercitarea drepturilor de proprietate, noi drepturi nepermise acordate autoritatilor locale in domeniul organizarii asociatilor de proprietari, noi instrumente de invrajbit proprietarii intre ei, pe cei cu centrale impotriva celor de la CET, pe cei care vor sa imbunatateasca ceva impotriva celor care nu vor sa cheltuie nimic etc.)
    O mare mizerie, marca ULAL !

    Raspunde
    • Amice Gigi, asa le zici de bine de parca tu esti incarnarea lui Hammurabi care s-o incarnat in Solon care s-o incarnat si el in Iustinian care s-o incarnat in Napoleon care, expansiv cum era, s-o incarnat simultan in Boc, Macovei si Basescu. Mare greseala! Pt ca in felul asta, Boc n-are de la Napoleon decat inaltimea, Macovei plimbarile isterice prin Europa iar Basescu betia (puterii). Astia 3 or dat, prin asumare guvernamentala, Codul Civil. Si uite asa, bre Gigi, dupa atatea incarnari, se pare ca esti un individ mic care se plimba isteric de la unii la altii ametit de ideea ca are puterea de a convinge lumea ca ULAL este de vina pentru toate. Si ca anul are 4 anotimpuri si ca vulpea are coada, blocul lift, copiii parinti sau ca sistemul nostru solar are 9 planete.

      Raspunde
  2. Laudabil efortul acelora, care incearca, sa realizeze ceva bun.
    Unii au construit piramide.
    Altii au creat legi
    Fiecare dupa stiinta si dupa puteri.
    E greu, sa realizezi o lege.
    Asa cum este greu, sa cresti un copil, astfel incit sa iti ramina vesnic recunoscator
    Sintem convinsi, ca noua lege va respecta realitatile momentane din Romania, si vrind nevrind va trebui sa fie in concordanta cu normele europene
    Ca realitatile romanesti se schimba rapid in Romania este un adevar, care nu poate fi ocolit.

    Raspunde
  3. Ce legătură există între firmele de repartitoare, sau ce mai scrie Gigi nu am reușit să înțeleg. Știu însă că cei de la ULAL chiar se ocupă serios de partea de reprezentare și doar cei ce nu vor să vadă nu văd , iar asta e fix problema lor și a invidioșilor ( o specie tot mai prolifică cu sedii și activitate finanțată legal de cei cu lucruri bine făcute.

    Raspunde
    • daca vreti sa vedeti legatura trebuie doar sa vreti. Daca nu vreti, nu vedeti sau daca vreti sa vedeti numai ceva se cheama iarasi ca nu vedeti.
      Repartitoarele de costuri sunt niste instrumente de repartizare intre locatarii unui imobil. Sistemul a fost gandit pentru cei care vor sa se incalzeasca si nu pentru cei care vor sa inghete, adica pentru aceia care deschid caloriferele. In al doile rand repartitoarele au fost o solutie pentru investitorii din domeniul imobiliar din Germania care le-au folosit ca sa imparta intre locatari dupa niste criterii cat de cat echitabile cheltuielile cu incalzirea. Aceste repartitoare nu isi au locul in Romania unde lumea moare de foame, ude pretul gigacaloriei este aberant de mare (factori care ii imping pe proprietari/chiriasi sa-si inchida robinetii termostatati) si unde mai mult de 1/2 din populatie este proprietara si nu chiriasa. Pentru ca ideea initiala a fost una corecta, aceea de economisire si de plata a facturii conform consumului real si nu pausal pe suprafata, contoarele au fost bine promovate si bine primite. Printre principalii promotori ai repartitoarelor au fost administratorii de bloc, in special administratorii membrii ULAL. Am convingerea ca ULAL sau macar conducerea ULAL a incasat comisioane pentru promovarea sistemului de repartitoare. Astazi inca sunt platiti de firmele de repartitoare citirorii de contoare care nu sunt altii decat administratorii sau angajatii ULAL.
      Inainte de repartitoare prin administratori si prin ULAL se vindeau contoare de apa rece si calda.
      In fapt singura utilitate a ULAL a fost data de mizeria pe care o reprezenta CET-ul. ULAL a fost aceeasi care se opunea prin toate fortele sa nu se treaca la centralele pe gaz de apartament. L.230 promovata de ei si normele tot de ei promovate, in sedinte/concedii platite din bani publici (ANRSC) obliga proprietarii care vor sa se debranseze sa ceara voie asociatiei (este ca si cum ai avea nevoie de acceptul scris al asociatiei sa-ti cumperi rosii, fiindca si rosiile si caldura sunt doar un produs care nu tebuie si nu poate fi impus de altul decat de cel care plateste). Mizeria cu proiectele de redimensionare a sistemului de incalzire, prin proiecte scumpe si tampite este tot de la ei plecare. Avizul CET la bransamentele de gaz este un alt abuz de care structuri de tip ULAL doar au profitat si nu le-au criticat.
      Cursurile pe bani facute de ULAL si avizate de Primarie sunt tot rezultatul acelorasi acte normative la care ei au participat in calitate de specialisti.
      Obliagtivitatea tuturor de a se supune deciziilor majoritatii proprietarilor, in sedinte de adunari generale a asociatiilor de proprietari, cu toate ca nu este nici echitabil, nici corect si nici just, au fost o alta parghie pe care ei singuri si-au creat-o pentru manipularea in scopuri proprii.
      Insistentele ULAL de crestere a subventiei de gigacalorie este un alt exemplu de actiune oneros-lucrativa a ULAL, prin care ni se spune tuturor ca noi toti, din banii nostrii trebuie sa platim o parte cat mai mare din costurile CET-ului primitiv si nereformat. Adica sa plateasca si aia cu bani si aia fara baniu pentru conforul celor de la CET (chiar daca unii dintre cei ce trebuiau sa plateasca se incalzeau cu altcea decat cu porcaria lalaie de la CET) si in conditiile in care printre beneficiarii subventiilor erau si multi dintre cei care nu aveau nevoi financiare. O lata mizerie.
      Pentru ceilalti fraieri care au avut comentarii si care au adus doar invective si nu au argumente nu ma ostenesc sa le raspund, ei neavand un nivel intelectual minimal capabil sa poarte o discutie coerenta (ghiolbani manelisti, inculti, inepti, primitivi, bolovani, sarantoci grandomani, prosti, aroganti, impostori, bagareti de 2 bani etc., adica scursoare pamantului).

      Raspunde
      • Dacă aveți convingerea înseamnă că aveți și probe altfel sunt vorbe ca și în politică. Eu am comentat dar nu de pe poziția de fraier, ci de pe una de bun simț care obligă măcar la asumarea unei postări, măcar pentru a înțelege de unde vine atitudinea asta de superioritate, care își ia și dreptul de a-i face praf pe toți considerând că este singurul om care merită să trăiască pe acest pământ iar vorbele-i trebuie să le luăm ca postulate. Din păcate pentru el, se înșală amarnic. Tocmai modelele din paranteza de final îi sunt caracteristice în ciuda faptului că argumentele pot fi luate ca bază de plecare în dezbatere pe temă cu condiția de a asculta toate părțile. În rest eu mă obosesc să răspund și celor care se ascund sub tot felul de nume, fie el Gigi, Gică sau Lipă.

        Raspunde
        • prietene, suntem pe un site de dezbateri, care ne asigura anonimatul, asa ca referirea la marele curaj de a-ti da numele in conditiile in care cauti sa-ti faci capital politic, este un curaj ipocrit.
          Cate despre probe ele sunt de cele mai multe ori un meschin tertip avocatesc prin care se eludeaza abordarea frontala a problemei si risipirea in aspecte birocratice.
          Pozitionandu-te de partea convenabila in speranta obtinerii de sustinere prin asocierea patetica cu o structura ciudata, iti va aduce si mai putina simpatie in lupta tafrustrata dupa recunoastere si notorietate, cu scopul ascuns de a obtine niste voturi pe un sistem electoral corupt si iresponsabil (ma refer la sistemul de vot pe liste blocate care se practica la nivel local). Sau poate vrei sa impresionezi facatorii de lista din PSD in speranta ca te vor pune pe un loc eligibil pe o lista nenorocita.
          Vezi, draga, eu in anonimatul meu, pot spune ce gandesc pe cand tu in zbaterea ta publica te limitezi la ce-i convine sefutului tau din PSD.
          Daca vrei sa reprezinti interesul public porneste si verifica corectitudinea celor afirmate si nu mai intinde mana ca milogul sa-ti serveasca altii mingi la fileu, cu care sa te impaunezi la momentul oportun. Oportun fiind de fapt vectorul tau axiologic, cuvant care explica si traversarile tale senine de la un partid la altul, de la dreapta la stanga.
          prietene, daca taceai filozof ramaneai!

          Raspunde
          • Deci, mă și jignești, așa fără nici o jenă, cunoscându-mă chiar. Aberezi spunând că intenționez aă îmi fac vreun capital politic. Pentru asta era mai simplu o pagină de fcb,. Iar eu nu am o astfel de pagină. Este adevărat că mai scriu articole politice pe acest site de opinii și nu văd vreun rău în asta, atâta timp cât încerc să fiu în ceea ce scriu un om cu bun simț. În ceea ce privește vectorul meu axiologic te înșeli, iată că o faci cam des. Nu mi-e rușine de PNȚCD și nici de PLR-ul lui Tăriceanu. L-am sprijinit pe prietenul meu Dorel Popa în două campanii iar asta nu a însemnat că am fost membru PSD, un partid onorabil la această dată prin cei care se ostenesc acum să facă ceva pentru țara asta care nu mai scapă de golani și trepăduși. Atenție, nu mă refer la personajul din top ci așa în general. Nu am candidat și niici nu am intenția să o fac așa că nu voista la nici o ușă la cerșit bunăvoință. Să fiu scuzat pentru expozeul personal în fața cititorilor acestui site , dar a fsot nevoie de replică. Și gigi, cred că știu cine ești dar nu te credeam atât de parșiv . Să-mi zâmbești când ne salutăm dar să gândești cu totul diferit de ceea ce arăți. Când ne vom întâlni am să-și dau semnul din care își vei da eama că știu. Și, desigur mă voi elibera de dispreț. Pntru că eu chiar am avut o părere ok despre tine. Așa cum o am pentru toți militarii, chiar în rezervă fie ei.

          • Iar în ceea ce privește anonimatul se potrivește cu teza SCUIPĂ ȘI FUGI.

          • Ai dreptate, trebuia sa fiu mai civilizat privind persoanele. Sa stii ca nu te cunosc si ca nu sunt cine crezi (ar fi pacat sa strici o pritenie din greseala).
            Pe de alta parte trebuie sa recunosti ca argumentele ti-au cam lipsit si ca s-au limitat la decredibilizarea partenerului de dialog.

      • Domn Gigi, daca esti asa de documentat si de atotstiitor nu iti mai aduci aminte ca cineva de la ULAL s-a opus categoric repartitoarelor? Nu de alta, dar a aparut si in presa vremii. Tu chiar nu te plictisesti sa tot demonstrezi ca, de fapt, ai o problema personala? Ar trebui sa realizezi ca devii asa de plictisitor cu atacurile aiuristice la adresa ULAL incat nici macar tu nu ai rabdare sa citesti tot ce scrii. Mai bine gusta o bericica sa te mai racoresti. Sau monteaza-ti un repartitor la cap.

        Raspunde
        • Ba da, imi aduc aminte cum dupa o campanie furibunda intinsa pe cca. 3 ani, comisioane incasate la greu de la Ista si techem, cineva, intr-o iesire discreta afirma ca se opune repartitoarelor.
          Era pe fondul documentarilor din ce in ce mai serioase privind ineficienta si neechitatea pe care acestea la genera.
          Mai era si in contextul distragerii atentiei de la opunerea feroce a administratorilor coordonati de ULAL la debransare.
          Era in contextul in care interesul dinspre repartitoare se redirectiona spre un interes vital, cel al sustinerii CET cu pretul saracirii imbecile a populatiei. Spun vital findca daca locuitorii bransati la CET scad cub 35 % atunci ULAL pierde majoritatea condominiilor, soarta acestei structuri fiind ombilical legata de soarta CET. daca pierde majoritatea condominiilor si in condminii majoritatea o vor reprezenta cei care au trecut la centrale individuale pe gaz, ei nu prea mai au nici un rost. Nu va mai plati nimeni taxe la ULAL si d-na Lupse va trebui sa renunte la catava mii de euro din salariul lunar.
          Eu imi aduc aminte, tu vad ca ai o memorie foarte selectiva si in mod de neinteles iei partea unuia care tie sau apropiatilor tai le-a bagat la un moment dat mana in buzunar.
          Daca pana acuma ai avut impresia ca ULAL este „bine” inteleg ca-ti vine greu sa recunosti ca te-ai inselat. Da, este normal sa fii suparat, ca te-ai lasat pacalit.

          Raspunde
  4. Gigi nu poate fi luat in serios. E o marca de covrigi, ce dracu! Pana si Ariton era mai credibil!

    Raspunde
  5. Adevarat.
    Ca sa traiesti precum in Germania, trebuie, sa mergi in Germania.
    Ca sa traiesti precum in Anglia trebuie, sa mergi in Anglia.
    Dar eu as vrea, sa traiesc aici in Romanica, precum se traieste in Anglia sau Germania.
    Mai bine, mai relaxat, fara nervi, fara stres.
    intr-o zi se va putea, dar mai intii trebuie, sa eliminam mincinosii, grandomanii, inepti, primitivi, santajisti, inculti, impostori…
    Imi vine in minte litania tradatorului, care a aratat romanilor, unde il pot gasi, si cum il pot prinde pe regele Decebal: ” In nemernicia mea, ca un ciine, care am muscat mina, care m-a hranit…”.
    Sint buni covrigii de la Gigii”.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.