Un tânăr ce vindea cannabis în Arad şi Vladimirescu a ajuns pe mâna oamenilor legii

Un tânăr ce vindea cannabis în Arad şi Vladimirescu a ajuns pe mâna oamenilor legii

Un arădean în vârstă de 26 de ani a ajuns pe mâna oamenilor legii, după ce ar fi comercializat cannabis către mai mulţi tineri din Arad şi Vladimirescu.

Acesta a fost prins de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Arad, fiind bănuit de „trafic de droguri de risc”.

„Din cercetările efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 26 de ani ar fi comercializat cannabis tinerilor din municipiul Arad şi localitatea Vladimirescu”, se arată într-o informare de presă a Poliţiei .

Bărbatul a fost prezentat magistraţilor, care au dispus măsura controlului judiciar faţă de acesta, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.