Un autotren care transporta ilegal sute de kilograme de deșeuri periculoase, depistat de polițiștii arădeni în trafic

Un autotren care transporta ilegal sute de kilograme de deșeuri periculoase, depistat de polițiștii arădeni în trafic

Un autotren care transporta ilegal sute de kilograme de deșeuri periculoase a fost depistat de polițiștii arădeni în trafic.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționate de Mediu – Comisariatul Județean Arad au depistat, pe raza localității Vladimirescu, un autrotren care transporta deșeuri.

În urma controlului autoutilitarei încărcată cu 988 de kilograme de deșeuri periculoase, s-a constatat că documentația nu respectă prevederile legale, parte din aceasta continând date nereale, completate atât de generatorul de deșeuri, o societate comercială din Chișoda, județul Timiș cât și de către transportator, o altă societate comercială, din Timișoara.

Oamenii legii au întocmit în cauză un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.