Un bărbat a amenințat că se aruncă de pe podul rutier din Grădiște

Un bărbat a amenințat că se aruncă de pe podul rutier din Grădiște

Pompierii arădeni au fost solicitați să intervină, în jurul orei 16, la o tentativă de suicid.

Un bărbat amenința că se aruncă de pe podul rutier din cartierul arădean Grădiște. La fața locului s-au deplasat și echipaje de poliție care au negociat cu bărbatul pentru a-l convinge să coboare de pe pod. Acesta se afla pe o bară situată deasupra liniilor de tren.

„Polițiștii, pompierii și jandarmii au fost sesizați, prin 112, despre faptul că un bărbat are intenția de a-și pune capăt zilelor, pe podul de la Grădiște, din municipiu. Un echipaj de ordine publică, primul sosit la fața locului, a stat de vorbă cu bărbatul, care  în cele din urmă a coborât de pe pod. Întrucât era intr-o vădită stare de tulburare, bărbatul de 47 de ani, din Zimand, a fost transportat la Spitalul Județean Arad- Secția Psihiatrie, pentru consult de specialitate și consiliere”, precizează purtptorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.