Una dintre cele mai vizitate expoziții din lume ajunge la Arad

Una dintre cele mai vizitate expoziții din lume ajunge la Arad

Zeci de modele ale invențiilor proiectate acum 500 de ani de Leonardo da Vinci vor fi expuse la Arad.

Muzeul de Artă din Arad va găzdui o expoziție spectaculoasă care își continuă circuitul internațional – 80 de orașe din Europa, Asia, continentul nord-american, sud-american și Australia, stabilind un record de vizitare pentru o expoziție culturală (peste 20 milioane de vizitatori), înscriindu-se astfel în galeria marilor evenimente culturale ale lumii.

Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul Consiliului Județean Arad, organizează la Muzeul de Artă expoziția „Leonardo da Vinci – The Machines. Invențiile unui Geniu al Renașterii”, deschisă publicului până la finalul acestui an. Vernisajul va avea loc vineri, 13 octombrie, ora 18, în prezența Excelenței Sale Roberto Sperandio, Consul Onorific al Italiei la Arad, reprezentanților Consiliului Județean Arad și ai Complexului Muzeal Arad.

Deschiderea oficială a expoziției internaționale „Leonardo da Vinci – The Machines. Invențiile unui Geniu al Renașterii” la Arad va avea loc în cadrul evenimentului Zilele Complexului Muzeal Arad”, ediția a I-a, 12 – 14 octombrie 2023.

„Anul acesta Complexul Muzeal Arad sărbătorește 130 de ani de la înființare, prilej cu care oferim publicului nostru evenimente culturale de mare anvergură. Ne bucurăm că am reușit să organizăm, sub înaltul patronaj al Ambasadei Italiei în România și al Institutului Italian de Cultură, această expoziție dedicată geniului etern al Renașterii, Leonardo da Vinci, expoziție care, prin numărul record de vizitatori la nivel internațional, se înscrie în galeria marilor evenimente culturale ale lumii”, declară Bogdan Blaga, directorul adjunct al Complexului Muzeal Arad.

Organizată sub patronajul Ambasadei Italiei în România, a Consulatului Onorific al Republicii Italiene la Arad, a Institutului Italian de Cultură și cu sprijinul Muzeului Leonardo da Vinci, expoziția internațională „Leonardo da Vinci – The Machines. Invențiile unui Geniu al Renașterii” continuă circuitul internațional care a inclus 80 de orașe din Europa, Asia, continentul nord-american, sud-american și Australia, stabilind un record de vizitare pentru o expoziție culturală (peste 20 milioane de vizitatori), înscriindu-se în galeria marilor evenimente culturale ale lumii.

Expoziția cuprinde 45 de modele ale invențiilor proiectate acum 500 de ani de Leonardo da Vinci, una din cele mai luminate minți ale omenirii.

Grupate în 5 categorii: mașinării pentru zbor, mașinării hidraulice, mașinării pentru construcții, concepte pentru manufacturare și mașinării de război, toate aceste minunății uimesc prin ingeniozitatea unui om care a creat în perioada renascentistă elementele esențiale ale funcționării multor obiecte utilizate și astăzi în toată lumea.

Cele 45 de modele, realizate din lemn, reproduc fidel schițele și proiectele originale datând de peste 500 de ani, modelele nefiind reproduse în timpul vieții inventatorului. Modelele prezentate în expoziția de la Arad sunt realizate de pricepuți meșteșugari italieni, creatorii Museo Le Macchine di Leonardo da Vinci Firenze – multe dintre modele fiind interactive. Materialele alese pentru reconstrucția mașinilor sunt asemenea celor care ar fi fost folosite în perioada renascentistă.

Descris ca fiind arhetipul „Omului Renascentist”, a cărui curiozitate era egalată doar de puterea sa de creație și considerat adesea cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii, Leonardo di ser Piero da Vinci, cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Vinci – d. 2 mai 1519, Amboise) a fost un spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor din perioada renascentistă.

În cadrul deschiderii oficiale a expoziției, elevii Liceului „Sfânta Maria” Arad – clubul Robo Team Alpha sunt invitați să prezinte rezultatele muncii lor în domeniul roboticii.

Evenimentul va continua de la ora 19.30 cu un recital de chitară susținut de artistul Costin SOARE în Galeria de Artă Românească a Muzeului de Artă Arad.

Unul dintre cei mai activi şi apreciaţi muzicieni români, chitaristul Costin Soare prezintă un program care porneşte cu lucrări muzicale din vremea lui Leonardo da Vinci şi desenează un arc peste timp prin marile epoci creatoare ale muzicii occidentale.

În program lucrări de:

John Dowland, Francesco da Milano, Leopold Weiss, Mauro Giuliani, Napoléon Coste, Francisco Tárrega, Heitor Villa-Lobos.

Eveniment muzeal realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad.

Expoziție organizată sub patronajul Ambasadei Italiei în România, a Consulatului Onorific al Republicii Italiene la Arad, a Institutului Italian de Cultură

Expoziția „Leonardo da Vinci – The Machines. Invențiile unui Geniu al Renașterii” este deschisă pentru public la Muzeul de Artă Arad (strada Gheorghe Popa de Teiuș 2-4, etaj II) în perioada 13 octombrie – 31 decembrie 2023.

ORAR

Marți-Duminică: 09.00-17.00, ultima intrare 16.30

Taxă intrare Muzeul de Artă Arad:

10 lei – adulți

5 lei – pensionari

2 lei – preșcolari, elevi, studenți

1 leu – grupuri organizate de preșcolari, elevi, studenți, pe bază de protocol semnat între Complexul Muzeal Arad și unitățile de învățământ respective.

Taxă de fotografiere /filmare:

15 lei – taxă fotografiere

200 lei – taxă filmare

Sursa foto: Complexul Muzeal Arad

Foto deschidere: pregătire expoziție

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.