Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorului din Parlamentul European a dezbătut studiul cu privire la Uniunea Vamală și la stadiul implementării sistemului electronic precum și studiul privind ponderea serviciilor și a achizițiilor publice în economia europeană, informează europarlamentarul Vlad Botoş.
Potrivit acestuia, pentru România problema uniunii vamale este una importantă care nu poate fi despărțită de problema granițelor, a spațiului Schengen. În cadrul dezbaterii, au fost prezentate date concrete cu privire la câștigurile economice ale Uniunii Europene datorate uniunii vamale și pierderile cauzate de tergiversarea implementării sistemului electronic la nivel european.
„Circulația mărfurilor este cu siguranță un subiect de interes nu doar pentru România dar și pentru Bulgaria și va fi un subiect important pentru țările care vor adera la Uniunea Europeană. O piață comună presupune libera mișcare a mărfurilor și serviciilor, iar impedimentele suplimentare, cum sunt formalitățile de trecere a frontierei, care afectează România și Bulgaria pun antreprenorii din aceste țări într-o poziție inferioară”, a declarat Vlad Botoș, europarlamentar al USR PLUS.
Referitor la achizițiile publice, europarlamentarul arădean a întrebat dacă specialiștii Comisiei Europene consideră utilă existența unui sistem unic de achiziții publice european. Deși este doar la stadiu de idee, se pare că specialiștii în domeniu consideră că va aduce beneficii considerabile economiei europene.
„Armonizarea legislației în acest domeniu ar duce, cu adevărat, la realizarea unei piețe comune în zona achizițiilor publice. Întrebarea este dacă vom putea convinge statele europene să adopte un sistem care ar permite participarea tuturor companiilor interesate la achizițiile realizate în Uniunea Europeană. Pentru unele state, acest sistem ar însemna încetarea regimului favorizant pentru companiile din statele respective, pentru alte state ar însemna sfârșitul clientelismului politic, al achizițiilor făcute pentru firme prietene ale autorității contractante”, a spus Vlad Botoş.
Europarlamentarul USR Vlad Botoș este membru în Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorului (IMCO) și în Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI). Ca membru în aceste comisii a participat la diferite evenimente de specialitate la care iau parte experți din domeniu din toate țările Uniunii Europene și nu numai, pentru a stabilii care sunt prioritățile, dar și cele mai bune modalități de a implementa proiectele cu impact mare asupra europenilor.
Lasă un comentariu