Unui bărbat i s-a făcut rău în timp ce se afla în Gara din Arad. Un arădean i-a sărit în ajutor, însă nu toți ar fi făcut la fel…
Tudor Cârstoiu a postat pe pagina sa de facebook o întâmplare care l-a marcat.
Un om al străzii și-a pierdut cunoștința și a căzut în fața lui, lovindu-se la cap. Acesta a chemat ambulanța după ce i-a acordat primul ajutor, spiritul său civic fiind demn de toată lauda și un exemplu pentru cei din jur.
Din păcate însă, mulți dintre cei care se aflau în gară l-au judecat din cauza situației sale și au început să își„dea cu părerea” că ar fi beat etc., când omul se simțea vizibil foarte rău și mai avea și urme de lovituri la nivelul feței.
„Am coborat din trenul Oradea – Arad si cand am urcat in pasarela garii, chiar in fata mea, un barbat a cazut subit de pe banca si a dat violent cu capul de podea de si-a spart arcada.
Am mers urgent spre el, i-am verificat pulsul si am constatat ca viata nu ii este pusa in pericol insa starea lui era de semi constienta, deci necesita ingrijiri medicale de urgenta. L-am intors pe spate si am sunat la 112. Au zis ca trimit urgent o ambulanta. In cele sub 10 minute pana la venirea ambulantei (felicitari pentru promtitudine echipajului) mi-am aplicat toate cunostintele dobandite ca voluntar de ambulanta al Croce Rossa Italiana – Comitato Locale di Vignole Borbera. I-am verificat constant pulsul si am analizat toate semnele vitale (privire, respiratie etc).
Era evident dupa imbracaminte ca era un om al strazii. Am constatat si ca a fost agresat de curand..deoarece avea un ochi vanat si alte urme de agresiune pe fata.
Am sunat la 112 din nou si le-am spus ca exista semnale ca avem de a face si cu fapte de violenta ce tin de competentele lor si ii rog sa cerceteze situatia. Mi-au promis ca o vor face (si anunt pe aceasta cale Politia Romana din Arad ca au obligatia legala sa faca acest lucru deoarece apelul meu inregistrat la 112 e obligatoriu sa fie cercetat. M-as bucura sa primesc si un raspuns scris cu rezultatele anchetei).
Intre timp cei 10-15 oameni din jur se impartisera in 2 tabere. Cei care intelegeau ca avem de a face cu un om in suferinta si empatizau si cei care judecau (ca e baut, ca e stiu de lume, ca asa si pe dincolo etc.). Pe aia din urma imi venea mie sa ii strang de gat. Pe un ton ferm si dur am spus ceva de genul: «Avem de-a face cu un OM in suferinta. Un OM. As fi reactionat exact la fel pentru oricare dintre voi. Incetati urgent». S-a facut liniste. L-am tinut pe om de mana pana la sosirea ambulantei si a politiei. Pericolul a trecut. Eu insa si acum am ochii umezi de tristete.
Oare am uitat ca inainte de orice suntem OAMENI? Unde si-au pierdut unii umanitatea?!?”, a scris Tudor pe pagina sa de Facebook.
Foto: Tudor Cârstoiu
Pe Facebook și-au pierdut umanitatea