Mai multe articole din rubrica "" ↑

Unul dintre CEI MAI ÎNDRĂGIȚI ARTIȘTI concertează la Arad de 1 Decembrie! Vezi programul complet al evenimentelor din perioada următoare

Unul dintre CEI MAI ÎNDRĂGIȚI ARTIȘTI concertează la Arad de 1 Decembrie! Vezi programul complet al evenimentelor din perioada următoare

Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad au prezentat astăzi, 20.11.2018, în cadrul unei conferințe de presă, programul manifestărilor culturale al perioadei următoare.

Având în vedere rolul esențial pe care Aradul l-a jucat în realizarea dezideratului național al Marii Uniri, evenimentele de la finalul lunii noiembrie sunt legate de acest moment fundamental al istoriei țării noastre.

Conferința cu participare internațională, organizată în perioada 20-21 noiembrie 1918, are ca parteneri cele două universități arădene, Biblioteca Județeană Alexandru D. Xenopol și Asociația Ștefan Cicio-Pop. Peste 80 de istorici din țară și din străinătate vor participa la acest eveniment științific.

Pentru a evidenția rolul Aradului în înfăptuirea Marii Uniri, în cadrul acestei conferințe vor avea loc 14 lansări de carte. „Este, probabil, un lucru unic în România. La eveniment vor fi prezenți peste 80 de cercetători de excepție. Aradul va decerna Diploma Centenar și Crucea centenar acestor autori care au ales să își lanseze volumele în municipiul nostru”, a precizat primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, vor începe activitățile specifice perioadei de iarnă. Târgul de Iarnă se va deschide printr-un spectacol deosebit de cele desfășurate până acum în orașul nostru. „Am ales să aducem niște trupe din străinătate, pentru a da o mai mare valoare momentului, subsumând totodată acest eveniment aceluiași gând de recunoștință pentru momentul în care România întregită împlinește 100 de ani”, a subliniat, în prezentarea sa, direcorul executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad, Daniela Pădurean-Andreica.

De asemenea, în data de 1 decembrie, pe platoul din fața Palatului Administrativ, va avea loc un concert de muzică de iarnă dedicat Zilei Naționale a României. Vor urca pe scenă îndrăgitul artist Ștefan Bănică Jr., Cargo, Trupa Barbarosa, Blackjack și Arthur in Neverland

Până la sfârșitul acestui an, Aradul va avea un program dens de manifestări culturale, la care sunt invitați să participe cât mai mulți arădeni. „În această săptămână vom recepționa Parcul Eminescu, iar în data de 24 noiembrie vom deschide oficial Târgul de Iarnă, ediția Centenar. Tot în data de 24 noiembrie vom aprinde iluminatul festiv. Invităm arădenii să fie prezenți la spectacolul de lumini pe care îl organizăm cu această ocazie. Tematica iluminatului festiv va fi, de asemenea, legată de Marea Unire, a declarat, cu privire la acest subiect, edilul Aradului, Gheorghe Falcă.

Programul complet al evenimentelor se găsește aici: Program CMCA nov – dec

Foto: arhivă

Loading...
  1. Un aradean get-beget 20 noiembrie, 2018, 4:24 pm

    In orasul cel mai jegos din vestul tarii,unde municipalitatea nu reuseste sa-i dea de cap curateniei,avem Centru Judetean si Centru Municipal de Cultura?!De ce?Unde e cultura aradeana,unde s-a evaporat?Intre cele doua institutii?De unde sunt bani de salarii pentru armata de angajati de la cultura care nu exista?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.