USL trăieşte la Arad! PNL a VALIDAT mai mulţi candidaţi de la PSD pentru alegerile locale

USL trăieşte la Arad! PNL a VALIDAT mai mulţi candidaţi de la PSD pentru alegerile locale

Conducerea PNL Arad şi-a desemnat astăzi candidaţii la primării şi la preşedinţia Consiliului Judeţean Arad, inclusiv la funcţia de primar al municipiului Arad, luând la bani mărunţi declaraţiile lui Ludovic Orban legate de stabilirea acestuia din urmă.

Mai mult decât atât, au validat şi susţin primari ai Partidului Social Democrat (Beliu, Şicula, Şimand), ai PMP (Buteni), alături de alţi câţiva „independenţi” aflaţi însă de mult în barca PNL.

Pentru cine cunoaşte istoria zbuciumată a PNL Arad din ultima vreme (controlat de foştii lideri ai PDL Arad), cel puţin în ceea ce priveşte stabilirea candidaţilor la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi cea de primar al municipiului şedinţa de azi nu a adus nimic nou, Iustin Cionca şi Sergiu Bîlcea fiind deja desemnaţi într-o precedentă întrunire similară.

Noutatea, astăzi, a fost legată de susţinerea unor primari proveniţi din alte formaţiuni, în detrimentul propriilor membri. Cu o singură excepţie: Livada, acolo unde zilele trecute şi-a anunţat candidatura, oarecum surprinzător, liberalul Adrian Ţolea, fost vicepreşedinte şi preşedinte al Consiliului Judeţean Arad. Faptul că acesta este un candidat redutabil pare să fi stricat înţelegea şefilor PNL Arad cu actualul primar pesedist Iosif Bimbo, pe care se pregăteau să-l susţină după modelul de la Beliu, Şicula sau Şimand. În aceste condiţii, conducerea PNL a trecut la dizolvarea organizaţiei liberale din Livada, condusă până acum de Militon Şerb, fost primar vreme de trei mandate, unul dintre motive (ne referim la cele reale!) fiind acela că acesta nu a acceptat propunerea de a deveni viceprimarul lui Bimbo.

Revenind, să spunem că deşi liderilor PNL Arad li s-a atras atenţia că în municipiu PNL central a comandat un sondaj în baza căruia să fie stabilit candidatul la funcţia de primar, Iustin Cionca a avut o replică acidă, spunând că dacă iese Gheorghe Falcă pe primul loc organizaţia ce va face, îl va pune pe el?

De remarcat, că deşi a fost prezent în sală Călin Bibarţ, celălalt posibil pretendent liberal la funcţia de primar, nu a comentat deciziile luate.

În fine, amănunt important: Până săptămâna viitoare cei care doresc să candideze la Senat şi Camera Deputaţilor trebuie să-şi facă cunoscută intenţia la partid.

Foto de arhivă: Facebook

  1. Nu se lasa nici unul din partidele consacrate sa nu faca traseism .

    Raspunde
  2. La Buteni primarul e fiul celui care a condus PDL Buteni, canditat la functia de primar in 2012. Tot tata conduce si acum primaria cu cuscru, nimeni altul decat seful PSD Buteni pana in 2016. Iar acum actualul sef al PSD e mana in mana cu tata primarului. Poate se mai trezeste si locuitorii comunei la realitate.

    Raspunde
  3. si dupa asta s-au dus si s-au imbatat toti la ziua lui Falca

    Raspunde
  4. cionca si balcea??? altii mai buni nu ati gasit?? rusine pnl

    Raspunde
  5. USR ati pierdut competitia!Cine seamana vrajba culege ” FURTUNA.’ NU sunteti” CREDIBILI’.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.