USR Arad acuză: Bugetul județului, adoptat cu încălcarea legii

USR Arad acuză: Bugetul județului, adoptat cu încălcarea legii

USR Arad acuză că bugetul județului pe 2023 ar fi fost adoptat cu încălcarea evidentă a legii, consilierii județeni USR abținându-se marți de la vot.

Bugetul județului Arad a fost adoptat marți în plenul Consiliului Județean Arad fără votul USR Arad. Consilierii județeni USR s-au abținut de la vot, astfel că bugetul a trecut cu votul consilierilor de la celelalte partide.

Răzvan Anghel, consilier județean USR, a explicat în plen poziția USR: „Există obligații legale clare privind adoptarea bugetului județului, cum este cea a adoptării lui în maxim 45 de zile de la data adoptării bugetului de stat. Astăzi, 07 februarie, era ultima zi în care această obligație legală putea fi îndeplinită de administrația județeană condusă de Iustin Cionca. Ca să facă acest lucru, a preferat să sacrifice o altă obligație legală, cea a informării corecte a arădenilor asupra cheltuirii banilor publici, adică publicarea pe site și în presă a bugetului cu 15 zile înainte de adoptarea lui. Nici măcar consilierii județeni nu au fost informați din timp asupra finalizării bugetului. La baza exercitării oricărei funcții publice stau, printre alte principii, și cele ale legalității, transparenței, responsabilității, eficienței, și orientării către cetățean. Absolut toate, de la primul la ultimul, au fost încălcate astăzi de decizia de a nu amâna votul pe bugetul județului. Lucrurile se puteau rezolva cu respectarea termenului de transparență de 15 zile, ceea ce ar fi însemnat adoptarea în 15 februarie. USR a considerat că adoptarea, azi și nu după 15 februarie, reprezintă o vulnerabilitate legală majoră pe care administrația PNL și-o asumă, întrucât actul de adoptare a bugetului s-a făcut cu încălcarea flagrantă a legii. Toți consilierii județeni, ca orice alți consilieri locali, răspund atât solidar, cât și individual, pentru votul lor. De aceea consilierii USR au preferat să nu ia parte la nerăbdare ilegală a PNL și a lui Iustin Cionca de a adopta un buget de altfel supraîncărcat cu investiții care au șanse minime de realizare în 2023. Dar asupra acestui aspect vom reveni cu o analiză mai detaliată.  În concluzie, grupul USR s-a abținut de la votul pentru bugetul județului Arad pe 2023.”.

Un scurt calendar al procesului de transparență este lămuritor, precizează cei de la USR Arad:

„19 decembrie 2022 – este publicat în Monitorul Oficial bugetul de stat pentru 2023. Încep să curgă cele 45 de zile de adoptate a bugetelor locale, inclusiv județele, din care minim 15 zile de transparență pe site, în presă sau afișat la sediul instituției.

09 ianuarie 2023 – Consiliul Județean se întrunește în ședință. Bugetul județului pentru anul 2023 nu este nici măcar pomenit de aparatul administrativ.

25 ianuarie 2023 – consilierii județeni primesc convocarea unei ședințe pentru 31 ianuarie, printre materiale regăsindu-se și proiectul de buget pentru 2023. Proiect care, de altfel, este de negăsit pe site-ul CJ sau în presă.

30 ianuarie 2023 – grupul USR interpelează public CJ cerând să i se comunice modul în care s-au respectat prevederile legale privind transparența. Spre stupoarea noastră, ni se comunică să bugetul de află afișat în sediul CJ, în dosar cu șină începând cu data de 03 ianuarie 2023. Proiectul de buget apare pe site-ul Consiliului Județean cu aceeași dată, 30 ianuarie 2023.

31 ianuarie 2023 – PNL retrage de la vot proiectul de buget sub pretextul organizării unor dezbateri publice care nu fuseseră niciodată cerute de nimeni, cu atât mai puțin de USR. Este convocată o a doua ședință de vot a bugetului pentru 7 februarie, ultima zi din termenul de 45 de zile în care bugetul trebuie adoptat, conform legii.

07 februarie 2023 – PNL are de ales între încălcarea unuia dintre cele două termene. Încălcarea celui de 45 de zile de adoptare a bugetului conduce la întârzierea unor plăți, care vor putea fi reluate începând cu 15 februarie, dată după care toate obligațiile de transparență vor fi îndeplinite. Încălcarea celui de 15 zile de transparență expune hotărârea de adoptare a bugetului riscului de anulare.”

Pe de altă parte, conducerea Consiliului Județean Arad anunță prin intermediul unui comunicat de presă că bugetul Consiliului Județean Arad a fost adoptat. „O veste bună pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea județului, continuarea marilor proiecte de investiții începute de instituție! Se derulează, astfel, lucrările la șantierele din județ, modernizarea drumurilor și dotarea, extinderea, construirea sau modernizarea spitalelor. Principala sursă de finanțare rămâne cea a fondurilor europene, pentru că, în acest moment, România dispune de programe de investiții, iar banii pe care îi poate atrage sunt esențiali și pot fi vizibili în tot ceea ce înseamnă infrastructură! Prioritatea noastră este atragerea de fonduri europene, bani din care putem construi, putem investi în dezvoltarea județului. Arădenii au așteptări majore și suntem obligați să începem noi proiecte și să ducem la bun sfârșit ceea ce am început. Peste 60 de procente din bugetul Județului Arad merg înspre investiții, aici fiind incluse și cele 80,5 milioane lei din excedentul bugetar, bani neutilizați anii trecuți şi care merg tot la investiții şi dezvoltare. Toate aceste sume, investite în proiecte majore ale Aradului, vor contribui la creșterea nivelului de trai. Rezultatul va fi materializat într-o infrastructură rutieră de calitate, investiții în spitale, în școli și în servicii sociale!, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.  În 2023 se vor finaliza cele două tronsoane importante de drum, Arad-Șiria-Pâncota și Buteni-Pâncota, dar și drumurile Dieci-Dezna, Sânmartin-Socodor și Socodor-Nădab, se modernizează drumurile Mâsca-Măderat-Arăneag și Lipova-Șiștarovăț-limită județ spre Timiș și de începe modernizarea rețelei rutiere de nord a județului, însumând 67 de kilometri. O altă componentă importantă este sistemul sanitar, unde se vor finaliza cele două spitale noi: Oncologia și Psihiatria, de la Căpâlnaș, se va finaliza extinderea Unității de Primire Urgențe și se vor demara trei proiecte foarte importante: Complexul pediatric (peste 93 de milioane de euro, valoarea investiției), modernizarea întregului bloc operator (aproximativ 10 milioane de euro) și modernizarea pavilionului central al Spitalului Municipal, finanțat prin PNRR, în valoare de 15 milioane de lei.

Alte date care conturează Bugetul pe acest an:

– este un buget cu  aproape 50% mai mare decât bugetul inițial pe anul 2022 și în care se observă creșteri substanțiale a veniturilor proprii (23 de milioane de lei) și a cotelor defalcate din impozitul pe venit (12 milioane de lei). De asemenea, există o creștere de 12 milioane de lei a sumelor din TVA și de 20 de milioane de lei a subvențiilor de la alte administrații în baza contractelor de parteneriat.

– în ce privește fondurile europene nerambursabile, acestea reprezintă 33% din buget și față de bugetul inițial al anului 2022 ele sunt în creștere cu 122 milioane lei.

–  principala cheltuială, considerată investiție, cuprinsă în buget o reprezintă cofinanțarea proiectelor europene. Cheltuielile cu personalul reprezintă doar 12% din buget.

– direcțiile în care se împarte bugetul sunt drumuri județene (53% din fonduri), asistență socială (13%), sănătate publică (4%), cultură (7%), învățământ (3%), cu precizarea că fondurile pentru sănătate vor fi completate cu proiecte europene.

Valoare totală a veniturilor  bugetului este de 607.102,80 mii lei.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consilul Județean Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.