USR Arad va avea reprezentant în Biroul Electoral Județean și va fi pe buletinele de vot

USR Arad va avea reprezentant în Biroul Electoral Județean și va fi pe buletinele de vot

Partidul condus de Nicușor Dan s-a confruntat cu numeroase contestații din partea celorlalte partide, se arată într-un comunicat de presă al USR. Instanța a dat însă câștig de cauză USR. Ca urmare, noua forță politică va avea reprezentare în Biroul Electoral iar arădenii vor putea alege candidații Uniunii Salvați România pe buletinul de vot.

„Sistemul construit în 27 de ani de partidele parlamentare a făcut orice pentru a contesta prezența USR în alegeri. Știam că le e teamă de noi încă din momentul campaniei locale când USB și Nicușor Dan au reușit să învingă sistemul și au intrat în Consiliul General al Capitalei. Listele noastre au fost contestate la Arad de un partid care în 2012 a fost în concubinaj cu Falcă în alegerile locale, iar acum același partid este aliat cu Dragnea. Spun aceasta doar ca să înțelegem cum funcționează sistemul clientelei politice în România. Sistemul consacrat de urmașii FSN, azi PSD și PNL, nu ne sperie! De 27 de ani, acești politicieni au frânat dezvoltarea și consolidarea democrației, iar prin comportamentul lor din ultima perioadă arată că nu s-au schimbat deloc. USR Arad a răspuns ferm acestei tentative de a bloca participarea noastră în alegeri și am reușit respingerea contestațiilor. Suntem pregătiți să ne prezentăm arădenilor cu o echipă nouă, formată din oameni obișnuiți cu o bogată experiență profesională. Avem toți posibilitatea de a alege un alt gen de oameni care să reprezinte arădenii în viitorul parlament”, a declarat Sergiu Vlad, președintele USR Arad.

„Au contestat cam orice, de la liste la siglă și prezența în birourile electorale, doar pentru a ne intimida. Noi nu am contestat dreptul altora, fiind un principiu democratic să ai posibilitatea de a candida și a fi ales. Nu am depus contestații împotriva altora, dar nici nu ne-am lăsat călcați în picioare. Acum că am câștigat în instanță, le putem oferi arădenilor o alternativă reală la vechea clasă politică”, a precizat avocatul Cătălin Mihalache, reprezentantul USR Arad în Biroul Electoral de Circumscripție nr. 2 al Județului Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.