USR lansează o campanie de informare despre modificările la Legile Educației

USR lansează o campanie de informare despre modificările la Legile Educației

USR lansează astăzi o campanie de informare cu privire despre modificările pe care PSD și PNL vor să le facă la Legile Educației.

Aceste modificări au fost decise în spatele ușilor închise, precizează reprezentanții USR, fără consultări cu cei afectați direct de aceste legi.

Elevii, studenții, părinții, profesorii pot trimite mesaje prin intermediul siteului legile-educatiei.usr.ro și acestea vor fi preluate de USR în dezbaterile din Parlament.

USR a organizat deja o serie de dezbateri și consultări cu elevi, studenți, reprezentanți ai învățământului profesional și dual, ONG-uri, directori, profesori și sindicate. În urma acestui proces, a fost alcătuit un set de soluții corecte pentru care USR se va lupta în dezbaterea parlamentară. În total, USR a depus 200 de amendamente la Legile Educației.

Câteva dintre cele mai importante soluții:

Școala de la 8 la 5

În varianta USR a legilor Educației, combaterea abandonul școlar este tratată ca o prioritate. Una dintre soluțiile propuse de USR este „Școala de la 8 la 17”, o strategie care presupune ca toate școlile să funcționeze într-un singur schimb, care să coincidă cu programul de lucru al părinților, ca aceștia să nu mai fie nevoiți să plătească bone sau să depindă de bunici și vecini care să aibă grijă de copii cât sunt ei la serviciu. Pe lângă orele obligatorii, copiii vor mânca la prânz, vor face teme, dar și activități extrașcolare – vor merge la teatru, vor face sport, vor vizita muzee.

Mai puțină teorie, mai multă practică la școală

În varianta USR a Legilor Educației, elevii învață mai puțină teorie și fac mai multă practică, după un curriculum adaptat la nevoile secolului în care trăim. De exemplu, o nouă materie în programa școlară poate fi robotica, începând cu clasa a V-a.

Toleranță zero pentru plagiat la școală

USR propune publicarea în format digital a tuturor tezelor de doctorat acordate între 1990 și 2022, pentru a putea fi verificate pentru plagiat. Cei care au plagiat trebuie sancționați și trebuie să existe sancțiuni și pentru profesorii coordonatori și comisiile care au acordat diplomele.

Soluțiile corecte propuse de USR pentru depolitizarea școlilor și universităților, combaterea plagiatului și asigurarea siguranței fizice și psihice a copilului la școală pot fi consultate aici: https://legile-educatiei.usr.ro/

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.