UTA, pregătită de noul sezon. Spectacol alături de fani la partida de prezentare a lotului (GALERIE FOTO + VIDEO)

UTA, pregătită de noul sezon. Spectacol alături de fani la partida de prezentare a lotului (GALERIE FOTO + VIDEO)

Cu fanii în tribune și cu achiziții promițătoare, UTA abordează cu optimism noul sezon al Ligii I.

Pentru prima dată de la debutul pandemiei, fanii „Bătrânei Doamne” au putut fi alături de echipă, miercuri seara, pe noul stadion al Aradului la o partidă de fotbal. Și au făcut-o în număr mare, atât cât au permis organizatorii, desigur, meciul fiind destinat exclusiv celor care și-au făcut abonament pentru sezonul în curs.

Partida s-a disputat în compania celor de la Ripensia Timișoara și s-a sfârșit cu scorul de 3 – 2 în favoarea gazdelor.

Dincolo de partida amicală, miercuri a fost o zi plină la stadion, unde clubul a anunțat parteneriatul cu un nou sponsor. Este vorba despre CBA Nord Vest, un lanț de supermarketuri care activează în Bulgaria, Lituania, Cehia, Croatia, Polonia, Serbia și România, al cărui reprezentant, Laszlo Leber, a fost prezent la stadion pentru o conferință de presă pe tema asocierii cu UTA.

Tot într-o conferință de presă, Alexandru Meszar, părintele noii UTA, și Nicolae Mehelean, directorul RECONS SA, societate care administrează stadionul, au dat asigurări că între cele două părți va exista o bună colaborare, menită să ofere cele mai bune condiții clubului fanion al Aradului.

Maratonul conferințelor de presă desfășurate la stadion s-a încheiat cu prezentarea croatului Filip Dangubic, noul atacant al „Bătrânei Doamne” de la care toată lumea are așteptări mari.

Galerie foto: UTA Arad

  1. UTA a cedat cu usurinta toti atacantii din lot si a adus in schimb unul de duzina. Antal la ce a mai fost tinut in lot?? cine are gandirea asta ? Apostu?

    Raspunde
  2. […] post UTA, pregătită de noul sezon. Spectacol alături de fani la partida de prezentare a lotului (GALER… appeared first on […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.