Veste bună pentru cei 1975 de beneficiari ai Legii 112/1995.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii 87/ 25.06. 2020 de modificare a Legii retrocedării fondului funciar, aceștia vor putea obține în mod gratuit terenurile aferente imobilelor deținute, moștenite sau cumpărate potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995.
“În acest fel se pune punct unui conflict juridic de peste 20 de ani”, a afirmat primarul Călin Bibarț în cadrul conferinței de presă susținute luni, 29 iunie 2020.
“Cei care au cumpărat proprietățile, respectiv clădirile, nu au avut posibilitatea până acum să devină proprietari și pe terenurile sau grădinile aferente imobilului. Prin această modificare la Legea nr. 18 din 1991, ei au posibilitatea să primească aceste terenuri în mod gratuit. Sunt convins că vom reuși într-un timp scurt să soluționăm aceste cereri. Este o soluție administrativă care rezolvă problema, pentru că altfel oamenii veneau cu solicitări către comisiile locale județene, erau nemulțumiți de răspunsurile primite, mergeau în instanță, încărcând instanțele cu procese. Practic, omul devine proprietar pe tot ce are, imobil, curte și grădină”, a explicat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Primul pas pe care trebuie să-l facă cei în cauză este să înainteze o cerere către Primăria Municipiului Arad. Aceasta va fi depusă în Palatul Cenad, la camera 5.
“Mai întâi trebuie să dovedească faptul că e proprietar pe clădire și să menționeze cât este terenul aferent respectivului imobil. Apoi, în cazul în care va fi nevoie de documente suplimentare se va trece la o corespondență clasică. Chiar și așa nu am emoții că va dura foarte mult sau că va fi foarte complicat”, a completat edilul Călin Bibarț.
Lasă un comentariu