O eclipsă totală de Lună va avea loc sâmbătă, pe 4 aprilie, şi va fi vizibilă doar de pe coastele Oceanului Pacific şi din Australia. Potrivit specialiştilor NASA, faza de totalitate a fenomenului astronomic va dura aproximativ cinci minute, ceea ce face ca eclipsa să fie cea mai scurtă din acest secol.
Unii dintre creștini cred că „Luna sângerie”, care va avea loc sâmbătă marchează, sfârşitul lumii şi a doua venire pe Pământ a lui Mesia, potrivit profeţiilor biblice. Eclipsa totală de Lună va anunţa o catastrofă, cred aceștia.
Toţi credincioşii vor sta cu ochii pe „luna sângerie”, vineri noaptea, care, potrivit profeţiilor biblice, este un semn că se va da o luptă între bine şi rău. Ori de câte ori a avut loc acest fenomen, lumea a fost zguduită de evenimente care au schimbat istoria.
Fenomenul astronomic, cunoscut ca „tetradă”, presupune o serie de patru eclipse totale de lună. Evenimentul coincide cu Paştele evreiesc. A doua eclipsă din 2015 va avea loc la 28 septembrie, când evreii au Sărbătoarea Corturilor. De fiecare dată când „Luna de Sânge” a picat în timpul unei sărbători evreieşti au avut loc evenimente care au schimbat istoria.
Prima tetradă care a picat de Paştele evreiesc s-a produs în Evul Mediu, în 1493. Atunci au fost expulzaţi evreii din Spania şi Columb a descoperit America. Cea de-a doua Tetradă s-a produs în 1949 şi a coincis cu formarea statului Israel, iar cea de-a treia, în 1967, când a coincis cu Războiul de Şase Zile arabo-israelian. Suprapunerea „Lunii Sângerii” cu Paştele Evreilor le-a dat motive credincioşilor să creadă că va începe Apocalipsa.
„A fost un mare cutremur pe pământ. Soarele a devenit negru ca un sac din păr de capră. Întreaga Lună s-a înroşit de sânge”, scrie în Cartea Sfântă, profeţie susţinută şi de un pastor american.
Eclipsa totală de Lună, care va da naştere fenomenului optic numit „Lună sângerie”, va avea loc sâmbătă, în intervalul 09.01 GMT (12.01, ora României) – 14.59 GMT (17.59, ora României). Eclipsa va fi vizibilă în regiunea Oceanului Pacific, pentru locuitorii din Australia, Japonia, China, Asia de Sud-Est şi coasta de vest a Americii, care vor putea observa cum Luna devine roşiatică.
Într-un videoclip publicat luni de NASA, Agenţia spaţială nord-americană descrie evenimentul astronomic ca fiind cea mai scurtă eclipsă totală de Lună din acest secol, faza de totalitate durând 4 minute şi 43 de secunde.
Cea mai recentă eclipsă totală de Lună vizibilă din România a avut loc pe 10 decembrie 2011. Următoarea eclipsă totală de Lună vizibilă de pe teritoriul României se va produce pe 28 septembrie 2015.
Sursa: cbslocal.com
Lasă un comentariu